Scandal în PNL Arad! Și Sarmalele lui Bibi au fost boicotate! Bibarț a pierdut. Bîlcea – Geanina – au câștigat!? Să le stea în gât?! Nu!!!

Nu este nici un secret pentru nimeni din Arad faptul că scandalul întern din cadrul Organizației PNL Arad i-a amploare pe zi ce trece. Pe de-o parte se află Bibarț Laurențiu Călin, primarul Aradului (n.n. am vrut să scriu Comuna Arad, sub oblădoirea primarului Călin Laurențiu Bibarț), iar pe de altă parte se află Sergiu Bîlcea, deputat și președintele Organizației Municipale a PNL Arad. Toate bune și frumoase până acum.

Dar, nu este așa! Fiecare dintre cei doi își doresc ceva! Bineînțeles candidatura din partea PNL la Primăria Arad! Pentru alegerile electorale din 2024. Iar, acum au început alegerile interne din cadrul PNL Arad. Cu organizația de femei, atât la nivel local, cât și la nivel județean. Din start, la acest capitol, Călin Bibarț a pierdut, deoarece președintele Organizației Județene de Femei a PNL Arad este Geanina Pistru, o doamnă politician cu experiență, care – trece peste cadavre – dacă este cazul și, cu atât mai mult, are o vastă experiență în viață și politică – acum, să nu fiu rău… la capitolul relații familiale… Punct, și de la capăt.

Rămâne deputatul Glad Varga?! Ce va face el?! Aici, chiar este complicat!!!

În schimb, Călin Bibarț, după ce a trecut prin toate cele, adică vânător, prefect, parcă parlamentar, etc. și acum se cramponează de faptul că soția domniei sale a fost schimbată din funcția de șef al Zonei Libere de la Curtici, supărat fiind pe Iustin Cionca, precum că doamne mine i-a demis soția din funcție. Vai și amar! Nevasta primarului a fost schimbată! Vai de mine!!!! Scuze, dar de când s-a schimbat conducerea la Zona Liberă Curtici, se vede. Dar, când era stimabilul domn Adrian Nițu, un economist cu experiență, care împreună cu mai mulți oameni de afaceri din Arad, inclusiv Gheorghe Seculici, au pus și înființat Zona Liberă Curtici, unde era doamna …. poate la momentul respectiv la … grădiniță! Mă refer la vârstă, fără nici o aluzie la școală, sau altceva. Era vârsta. Șacalii, au venit după!!!

Revenind, la politic, un simplu exemplu, Călin Bibarț a vrut să copieze stilul, fost PD, fost PD-L, actual, PNL, pentru a aduce oameni la – Sarmale – Port Artur, dar nu i-a ieșit!. Au sunat peste tot, și eu am fost invitat, dar am făcut pass. De ce? Pentru că, în primul rând a plouat, a fost într-o locație fără posibilitate de transport, în afară de taxi sau mașina personală, iar una peste alta, toată organizația municipală a PNL, și OFL, nu a răspuns invitației. Adică, cei care știu cum să organizeze ceva.

Așa că, primarul Bibarț, care de altfel, nu îmi răspunde niciodată la telefon, și pe bune, parcă este un prezentator pe facebook al Aradului și sincer, foarte slab. Într-un fel să îi fie rușine unui primar, care doar se laudă cu realizări doar pe facebook, la emisiuni TV, dar îi este frică să vorbească cu ziariștii. Cu atât mai mult, fără conferințe de presă concrete – pauză, așa cum or fi ele combinate…

Și scuze, – Sarmalele lui BIBI- , au lăsat de dorit. Unde au mers – în ghilimele- sarmalele și mămăliga care nu s-a mâncat de Sarmaliada – A doua zi, am tot sunat și eu, poate a rămas o sarma! Nici gând… Or mâncat de nu s-au săturat!!!

Una peste alta Bibarț ar trebui să recunoască înfrângerea politică, deoarece nu are de partea sa mai nimic. Doar demisii. El știe la ce mă refer. Organizația de Femei a PNL Arad condusă de Geanina Pistru îl are pe Gheorghe Falcă. Municipiu este cu Sergiu Bîlcea! De fapt, primarul Bibarț nu mai are pe nimeni. El – și singur! Astfel, nu iese nimic. Și, s-a adeverit. Bibarț – pauză!!!

Concret, și să nu o mai lungesc cu bârfa!, Călin Bibarț este pe cale de a pleca. Din orice ar vrea el să facă! Politic etc. Bibarț este în prezent pe o linie moartă! Oricum trebuie să înțeleagă odată și pentru totdeauna că nu mai are susținerea partidului. Așa că, trebuie să facă un pas în spate. Și va pleca! Și dacă vrea, și dacă nu vrea! De unde pleacă Bibarț? Din fost.. din fost…, din fost… din fost…

Concrect: De ce spun acest lucru? Să nu uităm pentru cunoscători că, în la alegerile locale trecute, Sergiu Bîlcea trebuia să fie candidatul PNL la Primăria Arad. Corect!. Dar, în schimb, Bibarț – se zvonește- că a avut anumite intervenții de la București, pentru a fi el desemnat ca și Primar al Aradului. Am spus primar al Aradului, deoarece restul candidaților, de la alte partide, chiar nu au contat!. Sergiu Bîlcea a tăcut și a înghițit în sec, dar a acceptat decizia conducerii partidului. Pentru acest lucru îl respect, din punct de vedere politic. Și, acum, se schimbă roata!

Bîlcea nu a uitat umilirea la care a fost supus. Cum adică, îmi fac campanie, iar pe ultima sută de metri vine unul și… ca, un sac de cartofi – este votat, cei care citesc știu la ce mă refer.

Respect, față de Gheorghe Flacă pentru că, nu intervine în disputa internă de partid și îi lasă pe fiecare să își adune voturi și susținători, pentru momentul respectiv.

Voi revini cu accesiunea lui Gheorghe Seculici, în spațiul public, în zilele următoare. Adică mâine, dar nu cu mânie!!!

Daniel Albu

Articolul este bine documentat și sper să nu mă de-a în judecată. !!! Glumesc. Și, este un pamflet și trebuie luat cu atare. Iacă, cred că, am scăpat de ceva proces.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here