– Interviu acordat, în exclusivitate, de domnul Colonel SRI (r) Liviu Căitan, expert în contraspionaj, comandant al Centrului de İnstruire şi Perfecţionare Bran, anii 1992-2000, ziaristului Daniel Albu
„Adevărul trebuie să-şi recâştige valoarea de cauză publică…”
„DECEMBRIE 1989. STRIGĂT PENTRU ADEVĂR”
Colonel (r) Liviu Găitan şi-a consacrat întreaga carieră muncii de informaţii. După absolvirea Şcolii militare de ofiţeri activi a Consiliului Securităţii Statului şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti, a făcut şi studii postuniversitare de criminologie şi psihopedagogie. Activitatea profesională şi-a început-o la Securitatea Judeţeană Braşov, în cadrul Serviciului III / Contraspionaj. Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit pe Liviu Găitan şeful catedrei – informaţii la Centrul Bran. În luna februarie 1992, a fost numit comandantul Centrului de İnstruire şi Perfecţionare Bran, funcţie deţinută timp de 8 ani. A fost membru în Senatul İnstitutului Naţional de İnformaţii, calitate în care şi-a adus contribuţia la proiectarea cadrului conceptual-organizatoric pentru învăţământ. S-a aflat neîntrerupt în activitate între 1968 şi 2000.
Pe lângă numeroase articole, studii de cercetare ştiinţifică şi interviuri apărute în presă, a publicat mai multe lucrări: Omul cu două feţe (Editura Detectiv, Bucureşti, 1997), Manualul investigatorului privat (Editura Concordia, Arad, 2007); Limbajul serviciilor secrete, (Editura Paco, Bucureşti, 2010); Cu inima la tricolor (Editura Concordia, Arad, 2018); Decembrie 1989 – Strigăt pentru adevăr (Editura Concordia, Arad, 2019), Secretele de dincolo de uşă (Editura Concordia, Arad, 2020).
Este colaborator al revistei „Vitralii – Lumini si Umbre”, calitate în care şi-a adus o contribuţie esenţială la promovarea culturii de securitate şi a memoriei profesionale a ofiţerilor de informaţii. În semn de recunoaştere, Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI i-a acordat, în martie 2021, Diploma de Excelenţă.
– Stimate domnule Colonel Liviu Găitan, vă rog să ne oferiţi câteva detalii despre cariera dumneavoastră.
– Am lucrat într-un domeniu de maximă importanţă pentru apărarea securităţii oricărui stat: contraspionajul. O meserie al cărei trecut se pierde în negura vremurilor. Bineînţeles că o asemenea meserie nu poate fi exercitată decât de ofiţeri de informaţii dotati cu calităţi deosebite: pregătire superioară, oameni având un bogat bagaj de cultură generală, dragoste de ţară, cinste şi competenţă, capabili să se mişte degajat în locuri şi medii dintre cele mai diverse. Din experienţa proprie, un ofiţer de informaţii se formează cam în 10 – 15 ani, iar factorul de eficienţă începe să se manifeste abia după acest interval, când se atinge practic randamentul maxim. Trebuie multă răbdare, voinţă şi insistenţă celui care vrea să facă această activitate frumoasă, dificilă, interesantă şi utilă. Dată fiind doza de mister care îl înconjoară, acest domeniu a aprins imaginaţia multora şi a stârnit numeroase legende şi mituri. În aceste condiţii mulţi tineri ce vin spre serviciile secrete sunt atraşi de aceste miraje, care uneori nu au nimic în comun cu realitatea cu care se vor confrunta mai târziu.
– Cum s-ar defini un ofiţer de contraspionaj?
– O definiţie a ofiţerului de contraspionaj nu există; să spunem că sunt nişte cerinţe: să aibă dăruire pentru această activitate, să pornească cu convingerea că vrea să facă această activitate şi să accepte toate acele îngrădiri ale posibilităţii de a se mişca în alte direcţii, deci să renunţe la multe alte activităţi pe care, lucrând în afara sistemului, le poate face.
– Cât costă o eroare în spionaj şi contraspionaj?
– Costă foarte mult să nu se răsfrângă asupra ţării. Când lucrezi în spionaj sau contraspionaj, nu lucrezi pentru tine şi o eroare a ta are repercusiuni asupra ţării. Au fost din nefericire cazuri când cei care trebuiau să-şi facă treaba nu şi-au făcut-o, fapt ce a condus la trădări celebre, vezi cazurile Pacepa, Mircea Răceanu. Au fost şi alte cazuri în care nu s-a făcut vâlvă…Din ce motive se trădează ? Sunt mai multe explicaţii: din slăbiciune, fanatism, ideologie, sentimentul frustrării, gustul aventurii, lăcomia, vanitatea, constrângerea, inconsecvenţa… Este de la sine înţeles că numai rareori motivaţia este unică, de cele mai multe ori ea având un caracter complex.
– Un subiect fierbinte şi de actualitate. Cum comentaţi operaţiunea militară declanşată de Federaţia Rusă în estul Ucrainei ?
– Rădăcinile acestei crize sunt adânci. Pentru a justifica anexarea Crimeei și invazia Ucrainei de Est, Putin a susținut în 2014 că „rușii și ucrainenii sunt un singur popor”. „Kievul este mama orașelor rusești. Poporul rus antic este sursa noastră comună și nu putem trăi unii fără ceilalți”, iar la începutul lui 2022 a descris Ucraina ca fiind întoarsă „împotriva Rusiei”. Deși referințele la „frații mai mici” și „mama Kiev” sunt lait-motive vechi, încorporate în cultura rusă, o inovație mai recentă este referirea de către Ministerul rus de Externe față de țările care au fost în URSS și Pactul de la Varșovia ca fiind „orfane” din cauza Războiului Rece, de parcă Estonia, România, Polonia și Republica Cehă s-ar fi rătăcit cumva și ar aștepta reîntoarcerea Marelui Tătuc Moscova. „Recunoasterea” republicilor separatiste Donetk si Lugansk, de pe teritoriul Ucrainei, aruncă în aer ordinea mondiala post-belică si pune sub semnul întrebării principiile dreptului internaţional, în numele unei doctrine re-înviate a revizionismului teritorial. O astfel de politică, la nivel global, poate arunca lumea în haos. Dincolo de operațiunile militare rusești de pe teritoriul Ucrainei. Pe mine m-a şocat „lecția de istorie” pe care ne-a ținut-o la televizor președintele Putin, pentru a justifica o nouă politică revizionistă. Nu sunt un admirator al politicii interne, sau externe a Ucrainei, dar felul în care acţionează Rusia în Ucraina crează un precedent foarte periculos pentru securitatea internaţională actuală. Faptul că Federaţia Rusă a încălcat dreptul internaţional este evident, Federaţia Rusă încalcă dreptul internaţional în Ucraina din 2014, adică anexarea ilegală a Crimeii şi acţiunile separatiştilor din regiunea Donbas. Deci nu vorbim practic de încălcarea dreptului internaţional, ci de capacitatea Occidentului de a reacţiona atunci când dreptul internaţional este încălcat, iată inclusiv la o încălcare de drept internaţional pe care Federaţia Rusă o face astăzi. Încă de la începutul crizei din Ucraina, Occidentul trebuia să-l ardă pe Putin acolo unde îl doare mai rău: la portofel. Stop capital străin în Rusia, stop limuzine germane, stop tranzacții cu bănci rusești, relocarea companiilor străine. Camarilei lui Putin – oligarhi îmbuibați ce-și ascund miliardele în băncile londoneze, în timp ce tună și fulgeră împotriva Occidentului – merita să i se taie craca de sub picioare. Fără sprijinul acestui cartel, „geniul” e terminat. Nu sancțiunile și NATO îl înspăimântă, ci o revoltă la el acasă.
– Serviciile secrete au fost și sunt un subiect sensibil pentru români. De ce?
– Istoria serviciilor secrete reprezintă în ultimii 30 de ani, cel puțin pentru publicul cititor din România, un domeniu foarte căutat. Este și explicabil, având în vedere că, în epocile moderne serviciile secrete ale marilor puteri, alături de suratele mai mici, cu care cooperau, au jucat un rol important în evenimentele care aveau să schimbe fața lumii. Acest lucru s-a putut întâmpla mai ales datorită sistemelor politice democratice, care s-au extins în Europa și în alte zone ale lumii după prăbușirea „Cortinei de fier” și încetarea Războiului Rece. Democrația a adus transparența, adică accesul la arhive și libertatea de exprimare, evaluare, percepere și interpretare istorică. Am scris în cărțile mele că lumea serviciilor secrete este o altă lume, pe care abia acum, în era libertății, începem să o înțelegem.
– În calitate de fost combatant în „tranşeele frontului invizibil”, care este părerea dumneavoastră în legătură cu deconspirarea foştilor colaboratori ai Securităţii?
– Câteva clarificări se impun. Cum se realizează siguranţa naţională în epoca modernă? Printr-un sistem laborios şi pus la punct de cei mai buni specialişti în domeniu. În concepţia modernă a apărării siguranţei naţionale, reţeaua informativă apare ca o structură bine conturată, fără de care nu pot fi concepute măsuri cu caracter ofensiv şi defensiv menite să contribuie la protejarea valorilor fundamentale ale statului respectiv; în cazul nostru România. În pofida evoluţiilor tehnologice, domeniul HUMINT continuă să deţină un rol esenţial în furnizarea de informaţii necesare pentru asigurarea succesului operaţiilor, păstrându-şi relevanţa prin adaptarea culegerii de informaţii într-un spectru strict specializat, de înaltă sensibilitate strategică şi reputaţională. Culegerea de informaţii din surse umane este prezentă în toate mediile operaţionale, în toate formele de ducere a luptei. Dată fiind importanţa factorului uman ca obiect şi subiect al acţiunii în situaţiile de criză şi formele neconvenţionale de luptă (cum ar fi războiul hibrid, tot mai prezent în realitatea confruntărilor internaţionale), disciplina HUMINT are o importanţă critică în a răspunde cerinţelor de informaţii ale factorilor decidenţi. Omul este factorul motivant al acţiunii sau inacţiunii, iar informaţiile din surse umane asigură acces aproape exclusiv la intenţiile şi motivaţiile principalilor actori şi la configurarea reţelelor umane adversare, prin identificarea persoanelor cheie, a specializării şi legăturilor acestora în activitatea ce se constituie în ameninţare la adresa securităţii forţelor proprii. Nu poate fi concepută apărarea ţării fără informaţii din tabăra potenţialilor agresori. Tot prin informaţii, trebuie să se afle pe ce forţe din interior îşi sprijină planurile sale prezumtivul agresor. Crede cu sinceritate vreunul dintre cei care peroreaza sforăitor împotriva colaboratorilor fostei Securităţii (denumiţi uneori peiorativ colaboraţionişti, pentru a trimite prin asociere involuntară la cei care, în Franţa, fuseseră alături de ocupantul german în timpul celui de al doilea Război Mondial), crede vreunul dintre cei care protestează împotriva „turnătorilor”, crede la urma urmei cineva din ţara aceasta că serviciile de informaţii din SUA, din Israel, din orice ţară doriţi, nu folosesc agentura? Ei au voie şi noi nu? Şi apropo de agentură, este oare corect să ne revoltăm împotriva celor care au informat la Securitate, dar să nu suflăm o vorbă despre cei care au „turnat” la serviciile de informaţii străine? Ei nu sunt „turnători”? Este nobil să informezi, împotriva ţării tale şi a conaţionalilor tăi, la KGB/FSB sau la CIA, dar este josnic să informezi autorităţile propriului tău stat ? Nu pot însă să nu mă întreb: ce ne facem cu mizeria stârnită de această bălăcăreală naţională? O trecem pur şi simplu la pagube colaterale??
– Consideraţi că actualii decidenţi politici ai României sunt suficient de bine pregătiţi pentru a rezolva situaţia dificilă, economică şi socială, pe care o traversează ţara?
– Nouă ne lipsesc atât clasa politică matură, cât și o clasă economică naţională. Nici <<politicienii>> și nici <<capitaliştii>> români nu şi-au asumat un sistem de valori în care să creadă cu tărie şi la care să se raporteze în tot ce fac. Când şi unii si altii vor fi mai puţin interesaţi de succesul personal şi mai dispuşi sa înţeleagă că aventurismul, voluntarismul şi monopolul politic asupra instituţiilor care aparţin poporului, şi nu vreunui partid anume, nu sunt constructive, s-ar putea să sperăm în decizii mai înţelepte. Acum, la fiecare alternanţă la putere, totul trebuie reinventat, totul trebuie răsturnat, toate instituţiile care funcţionau cât de cât sunt reorganizate. Asistăm la programarea sistematică a dezordinii, a escaladării aberaţiilor politice investite cu forţa legii, ceea ce a făcut să avem guverne campioane la acte de guvernământ lovite de neconstituţionalitate. Când şi guvernele violează prevederi ale Constituţiei, nu putem crede că avem decidenţi politici competenţi, capabili să-şi asume responsabilitatea pentru destinele naţiunii. Sub marea povară a datoriei externe şi a condiţionărilor determinate de aceasta, factorii decidenţi naţionali nu mai au practic nici o independenţă confortabilă în a lua hotărâri. În alegeri, cetătenii nu votează programe de guvernare generate de doctrina vreunui partid, ci produse mediatice. Eu sunt încrezător în faptul că şi dumneavoastră, ca formatori de opinie, aveti si vă veţi exercita într-o mare măsură rolul important de educare a clasei politice în sprijinul acelor valori naţionale care ne reprezintă pe toţi.
– Cum apreciaţi atitudinea politicienilor faţă de pachetul de legi privind siguranţa naţională ?
– Nu a fost şi nu va exista forţă politică ajunsă la guvernare, care să nu fie tentată să folosească şi resorturile secrete ale puterii, respectiv serviciile de informaţii pentru securitatea naţională. Nu puteam crede că Serviciul Român de Informații va intra în cel de al 32-lea an de existență cu un sistem legislativ vetust, chiar retrograd în raport cu vremurile. Nu putem să nu amintim de imensele lacune legislative ale domeniului securității naționale, lipsa de garanții față de intruziunile în drepturile și libertățile fundamentale, precum și figurația controlului democratic asupra ansamblului sectorului de securitate, cu trimitere specială la activitatea serviciilor de informații. Tema Securităţii și problematica serviciilor s-au dovedit a ascunde inepuizabile și deosebit de importante mize politice. Această situație paradoxală demonstrează adevăratele intenții și preocupări ale clasei politice în raport cu serviciile de informații pentru securitate națională, acelea de a le menține în conul de umbră al unei legislații caduce și a le bloca reformarea instituțional-legislativă. Consider că decidenții politici trebuie să procedeze de urgenţă la actualizarea pachetului de legi privind securitatea națională, cu atât mai mult cu cât mediul regional de securitate este într-o dinamică continuă.
– Dar de ce nici o iniţiativă legislativă nu a fost finalizată?
– Din păcate, (iniţiativele) au fost premeditat şi excesiv politizate, anume pentru a fi blocate. Cu ce scop? Pentru a exista porți deschise ingerințelor și presiunilor și a putea implica serviciile în bătăliile politice. Ca sa fiu mai concret. Atat in legislatura 1996-2000, cât şi ulterior, au existat în interiorul coaliţiilor de putere divergenţe serioase asupra conceptului de securitate naţională şi a necesităţilor de reglementare a domeniului.
– Aţi identificat vreo cauză a divergenţelor ?
– Mai multe. Voi enumera câteva: opoziţia atât a unor grupuri politice parlamentare, cât şi din interiorul serviciilor la asumarea responsabilităţii politice în legătură cu activitatea acestora; permanenta dihonie între Administraţia Prezidenţială şi Guvern în privinta ascendentului în raporturile cu serviciile, în principal cu SRI-ul; pretenţiile structurilor informative departamentale de a li se conferi rang de servicii naţionale şi, în acelaşi timp, refuzul lor de a accepta rigorile controlului democratic, cu motivaţia că activitate lor nu interferează cu drepturile şi libertăţile fundamentale, ci se limitează la interesul departamental al ministerelor aferente; permanenta tentaţie a unor factori politici superiori de a lansa comenzi de informaţii dificil de cuantificat juridic fără a se genera probleme de constituţionalitate; gelozii şi ieftine orgolii politice în legătură cu paternitatea iniţiativelor legislative. Şi lista cauzelor ar putea continua…
– Consideraţi că, din punctul de vedere al comunicării publice, rolul de promovare a unei culturi de securitate cât mai complete revine doar SRI sau întregii societăţii, per ansamblu?
– Formarea unei solide culturi de securitate, la nivelul mai larg al mentalului colectiv al societăţii românesti, reprezintă o parte a procesului de edificare a statului de drept, democratic. Un stat, aşa cum doreşte să devină România, cu o populaţie educată şi cultivată, capabilă să înţeleagă concret şi să pătrundă în resorturile intime ale mecanismelor şi modului de producere şi manifestare a diverselor fenomene şi evenimente, fără a se lăsa manipulată de multiplele acţiuni de intoxicare şi dezinformare atât de răspândite în lumea de azi. Constituirea şi afirmarea deprinderilor, a reacţiilor şi mentalităţilor caracteristice unei societăţi civilizate reprezintă un proces complex şi de durată.
– Puteţi comenta pe scurt momentul decembrie 1989 din punctul de vedere al ofiţerului de intelligence? A fost o revoluţie în adevăratul sens al cuvântului sau… Cum aţi perceput dumneavoastră perioada respectivă?
– În 1989 se intrase în linie dreaptă, într-o cădere liberă pe care sistemul nu o mai putea controla. Era evident că tot ce a durat un deceniu în Polonia, un an în Ungaria, o lună în Republica Democrată Germană, o săptămână în Cehoslovacia şi Bulgaria, în România s-ar putea întâmpla instantaneu. Erau cunoscute şi coroborate evoluţiile politice cu învăţămintele şi concluziile evenimentelor care au determinat schimbările anterioare de direcţie în istorie. O singură necunoscută mai era: „Când şi cum?” Trebuie spus, şi cartea Decembrie 89. Strigat pentru adevar o face credibil, în mod repetat şi argumentat, că pentru ofiţerii fostului DSS semnalele primite în toamna lui 1989 şi, mai abitir, pe parcursul lunii decembrie, îndreptăţeau temerea că, odată cu răsturnarea lui Ceauşescu prin forţă şi violenţă, conform unor scenarii acum bine cunoscute, atunci îndelung şi minuţios croşetate, situaţia va scăpa de sub orice control. Independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a României riscau să fie destructurate şi puse la grea încercare. Ameninţări majore, pericole, riscuri şi vulnerabilităţi insurmontabile urmau să apară şi să prolifereze brusc. Concomitent, concertat şi coordonat la nivel de ţară. Evoluţia evenimentelor, precipitată şi imprevizibilă de la un moment dat înainte, a dovedit, fără îndoială, că aceia care au pariat pe varianta violenţei în răsturnarea cuplului Ceauşescu aveau o percepţie deformată despre atitudinea ofiţerilor DSS faţă de valorile supreme, perene şi autentic româneşti, pe de oparte, dar şi faţă de omul aflat vremelnic la conducerea ei, pe de altă parte. Îmi place să cred că, într-o asemenea perspectivă, sacrificiile de vieţi omeneşti de după data de 22 decembrie, haosul, panica şi deruta ce s-au instalat după fuga Ceauşeştilor, distrugerile de bunuri materiale, opere de artă, etc. n-ar mai fi avut loc. Insist asupra acestui lucru, deoarece tributul în sânge al celor ieşiţi în stradă a fost înfricoșător de mare. Dacă a fost sau nu o revoluţie – s-au exprimat, cred, toate punctele de vedere posibile. În mod cert, a fost o victorie a strategiei globale de luptă împotriva comunismului. A existat şi o teamă de revoluţie, care a generat diversiunea teroriştilor. Şi acest lucru s-a spus. Toate adevărurile importante au fost rostite. Nu le lipseşte decât mantia oficială a formalizării lor. İstoria o va face într-un final. Dar istoria nu se scrie atâta timp cât protagoniştii evenimentelor nu trec şi ei în istorie…
– Puteţi fi mai explicit în privinţa ţărilor din care proveneau cei care au pregătit momentul căderii lui Ceauşescu?
– Ca să fiu mai explicit: presiunea externă incisivă, deci şi mai puţin acoperită, venea din „ţările surori” din vestul şi nord-vestul României, dar şi din… İugoslavia. „Capsa de iniţiere” a exploziilor planificate aproape concomitent în Iaşi, Cluj, Timişoara şi Bucureşti avea capătul fitilului în Est. Măiestria serviciilor speciale, scenariste şi regizoare ale evenimentelor anunţate, a fost impecabilă. După ce multă vreme s-a considerat că disidenţi şi opozanţi (categorii esenţial diferite) erau manipulaţi din Vest, am avut surpriza să se constate că erau tot de „sorginte estică” şi livraţi Vestului, în ipostaza unor „cârtiţe” pe termen lung. Ei făceau în România treaba Estului cu banii Vestului.
– Care este ponderea femeilor în serviciile secrete? Pot ele să facă faţă acestor presiuni?
– Rolul şi valoarea femeilor spion sunt discutate foarte rar tocmai de cei în mâna cărora stă puterea decizională. Există numeroase argumente pro şi prea puţine contra. Femeile sunt mai harnice şi mai adaptabile, nu se dau bătute uşor şi sunt consecvente, iar în acelaşi timp intră mai uşor în cercuri închise, datorită farmecului lor natural. Femeile sunt credincioase ideologiei adoptate şi sunt dispuse să îndure mari lipsuri şi să treacă prin situaţii periculoase pentru convingerile lor. În ciuda unor prejudecăţi, sunt discrete şi reţinute. În situaţii critice, bărbaţii reacţionează mai puţin agresiv împotriva lor, căci au efectul de a-i tempera. Instinctul femeii o face deosebit de potrivită pentru meseria de spion. Femeile pot uneori sa „miroasă” pericolul care le ameninţă, de aceea în cele mai multe cazuri o femeie îşi va da seama mai repede decât un bărbat dacă ceva nu e în regulă cu o persoană sau alta. Aceasta viziune pare să câştige din ce în ce mai mult teren. Serviciile de informaţii nu mai sunt exclusiv apanajul bărbaţilor. De altfel, serviciile secrete din toată lumea au făcut publice informaţiile cu privire la ponderea angajaţilor de sex feminin. În unele cazuri, ele pot ajunge chiar la 50%.
– Ar trebui să ne deranjeze serviciile secrete?
– Dacă sunt secrete şi discrete, nu au cum să ne deranjeze. E ca şi cum nu ar exista. Aşa ar trebui să ne apere: fără să ştim. Altfel, uneori, prea multă protecţie se transformă în opusul ei, iar noi, în loc să ne finanţăm securitatea, ne angajăm terorişti de stat. Pentru mine serviciul secret este ideal dacă răspunde cel puţin la cinci comandamente: să fiu filat dar să nu mă vadă vecinii, să nu simtă însoţitorii mei, fiindcă este o proastă reclamă pentru profesionalismul agenţiei; să-mi intercepteze convorbirile telefonice, fiindcă pentru protectorii mei vorbesc cel mai mult, dar să nu mă facă atent prin întreruperea legăturilor, că intră la idei interlocutorii mei şi se simt lezaţi în drepturile lor; să-mi scotocească e-mail-urile, dar să nu bruieze uzul curent al computerului; să-mi trimita şi prieteni care „să-mi ia temperatura”, dar să nu-i oblige să-mi pună întrebări idioate, că se jenează şi se simt penibili; să fie mai curajos, chiar impertinent atunci când îmi studiază broasca uşii de la intrarea în apartament…
– Aveţi sentimentul că trăim într-un mediu nesigur sau că libertăţile ne sunt ameninţate?
– La nivel global, lumea în care trăim este tot mai nesigură, iar libertăţile sunt tot mai relative şi condiţionate. De fapt, libertatea devine cuantificabilă prin capacitatea de a renunţa. Asemenea realităţi reclamă servicii de informaţii pentru securitate pe cu totul alte baze şi mult mai performante atât în procedurile operaţionale secrete, cât mai cu seamă sub aspect analitic în productia de informaţii secrete din surse deschise.
– Cum poate fi destabilizată, pe timp de război, o ţară prin intermediul atacurilor informatice?
– Destabilizarea unei ţări, pe timp de război, poate fi realizată prin intermediul atacurilor cibernetice. Compromiterea/blocarea serviciilor esenţiale constituie un grad de risc foarte ridicat. Rezultatele unui astfel de atac pot fi dezastroase, având în vedere că discutăm despre scenarii care includ: apă, gaz, energie electrică, sănătate, administraţie, alimentaţie, transport… pe scurt viaţă. Ca şi scenarii, putem să ne imaginăm impactul la: întreruperea energiei electrice/gazului/apă sau modificarea unor parametri de transport şi blocarea accesului la echipamentele medicale sau servere guvernamentale. Informaţiile sunt un element cheie în orice situaţie. Destabilizarea poate interveni prin interceptarea comunicaţiilor şi/ sau distribuirea de informaţii false, fie pentru a influenţa luarea unor decizii, fie pentru a crea panică în rândul populaţiei. Scenariile posibile: interceptarea mesajelor sau convorbirilor la nivel guvernamental, compromiterea unor servere guvernamentale şi transmiterea de informaţii false, blocarea sistemelor de comunicare.
– Care sunt ţintele atacurilor cibernetice pe timp de pace?
– Suntem într-un război cibernetic permanent. Un război care nu este vizibil pentru toată lumea, dar specialiştii din securitate cibernetică s-au adaptat deja la el. Vorbesc despre lupte (atacuri) zilnice…unele câştigate, altele pierdute. Şi pentru a răspunde clar la întrebare pot spune că ţintele cibernetice sunt persoane cheie ale ţărilor şi serviciile esenţiale ale acestora. Compromiterea şi monitorizarea unor infrastructuri ale serviciilor esenţiale sau guvernamentale pot duce la scurgeri masive de informaţii, acces la documente confidenţiale şi secrete, manipularea unor conversaţii şi multe alte posibile activităţi ilegale.
– Manipularea poate fi considerată una din cele mai periculoase arme?
– Periculozitatea manipulării constă în dificultatea de a fi neutralizată și dovedită. Începând cu evenimentele din decembrie 1989 și până azi România este permanent atacată de manipulările unor servicii inamice care au creat și creează serioase disfuncții în viața noastră socială și politică. Se cultivă stări de panică, descurajare, neâncredere în autorități, se subminează demnitatea națională, sunt extrapolate diverse fraude pentru a induce ideea că suntem un popor de corupți. Chiar dacă sunt cunoscuţi autorii/lansatori și beneficiarii acestor stări de spirit negative lupta cu aceștia nu poate fi câștigată decât prin conștientizarea populației că trebuie să discearnă din torentul de informații parvenite prin tv. internet și presă, ce este minciună și unde este adevărul. Volumul „Secretele de dincolo de ușă” finalizat in 2020, se constituie tocmai într-un adevărat îndreptar pentru cultura intelligence-ului și o modestă contribuție la pregătirea contra-informativă a populației.
– De unde pasiunea pentru scris ?
– Retragerea din activitate a ofiţerilor de informaţii este, pentru cei obişnuiţi cu provocările şi neprevăzutul, ca o moarte lentă şi perfidă, antidotul recomandat fiind identificarea unei pasiuni durabile, care să le ocupe timpul liber, noţiune practic necunoscută până la pensionare. Scrisul poate fi una dintre acestea.! Dificultăţile pe care le întâmpină cineva când îndrăzneşte să scrie despre unele evenimente din istoria recentă, nu constau atât de mult în a descoperi adevărul, cât în curajul de a-l rosti răspicat. Şi revista „Vitralii – lumini şi umbre ” o şi face, număr de număr, iar lectura ei este una fascinantă. Cu fiecare nou fascicol, istoria noastră recentă devine tot mai bine cunoscută, mai precisă pentru că fiecare articol este un adevărat document, un fragment de adevăr trăit.
– Într-o perioadă nu tocmai uşoară, v-aţi aflat la comanda Centrului de İnstruire şi Perfecţionare Bran. Ce înseamnă să fii lider?
– Cred că este o combinație între a oferi o viziune și a avea curaj și curiozitate. Viziune pentru că trebuie să le oferi oamenilor un scop mai ales atunci cand treci prin vremuri tulburi. Curaj, pentru că în fiecare zi trebuie să iei decizii grele și povara este doar a ta. Curajul vine din a fi brutal de onest cu tine însuți, sincer în legătură cu cine ești cu adevărat. Dacă ești sincer, dacă ești autentic, oamenii te vor urma. Dacă nu, atunci persoanele care reprezintă motorul organizaţiei nu vor avea încredere în tine și nu poți merge în direcția dorită. Una din cele mai importante lecții pe care le-am învățat este să-ți pui în valoare calitățile.
– Cum apreciaţi transformările survenite în SRI de la momentul înfiinţării şi până la trecerea dumneavoastră în rezervă?
– Au fost de toate: şi bune şi mai puţin bune, şi din cele rele, rând pe rând, dar şi la un loc, când cu greu se mai putea înţelege ceva. Drumul parcurs de SRI spre ceea ce avea sa devină în zilele noastre a fost la fel de anevoios şi plin de obstacole ca şi parcursul României. Nici nu avea cum să fie altfel, toate instituţiile statului au trecut prin procese de transformare succesive în încercarea de a se adapta permanent noilor realităţi. Serviciul, pe măsura puterilor lui, şi-a modernizat concepţia şi metodologia de activitate. Altfel, nu era acceptat în comunitatea intelligence-ului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Odată câştigată încrederea reciprocă – şi realizat fluxul de informaţii, potrivit agendei convenite -, partenerilor occidentali le era convenabilă o continuitate caracterizată de loialitate, în loc de reformare a ceva care, din punctul lor de vedere, funcţiona. Ei tot timpul ne-au sfătuit: „Nu stricaţi doar ca să reparaţi maşina care merge”. Aceasta este esenţa pragmatismului occidental. Să strice se pricepe oricine… Mai cu seamă birocraţii oportunişti, chiar din interiorul serviciilor, în căutarea de garanţii politice pentru propriile cariere. Factorul politic, în schimb, a refuzat să-şi asume responsabilitatea reconstrucţiei juridico-instituţionale a domeniului securităţii şi a activităţii serviciilor de informaţii. Cu succese operationale, dar şi cu greşeli inerente, SRI a ajuns astăzi la „borna 32” un serviciu de informaţii respectat de întreaga comunitate internaţională de intelligence. Este greu de imaginat astăzi că în urmă cu mai puţin de 20 de ani SRI reuşea să facă performanţă având cel mult un computer pe unitate, cu o conexiune la internet prin dial-up, care era folosit pe rând de ofiţeri şi doar după ce erau înregistraţi manual într-un registru. Este greu de imaginat că în urmă cu mai puţin de 20 de ani, în SRI se înfiinţa prima structură care asigura comunicarea cu entităţile societăţii civile şi promovarea culturii de securitate, în condiţiile în care astăzi, SRI are pagină de Facebook, canal de Youtube, cont de Instagram şi comunică atât în interior cât şi în exterior prin mijloace moderne şi eficiente.
– Ce înseamnă Frontul secret?
– Înseamnă lumea instituțiilor îndrituite prin legi organice să acționeze în secret pentru prevenirea și contracararea riscurilor de securitate. În această lume nu există prietenii, ci doar interese. Este un principiu recunoscut de mai toți marii șefi ai serviciilor secrete. Chiar dacă astăzi cooperarea interagenție este la mare preț, având în vedere riscurile și pericolele globale, parteneriatele strategice între aliați nu anulează principiul menționat. Oricum, contează enorm și parteneriatul strategic, mai ales atunci când îl tratezi cu toată seriozitatea, adică ai respect față de aliați, în orice condiții. Și asta pentru că la noi la români există o vorbă din bătrâni: „spune-mi cu cine te ții ca să spun cine ești”. Noi românii avem și o constantă în a ne alege aliații strategici, de la Mircea cel Bătrân și până în prezent. Această constantă se numește: alianța cu cel mai puternic. Nu poți să fii luat în seamă dacă nu dovedești loialitate față de partenerul strategic, mai ales pe frontul secret. Dacă mi-ar sta în putință aș înscrie următoarea propoziție în legea securității naționale sau poate chiar în Constituție: „Statul român garantează loialitatea față de aliații strategici”, iar „dreptul la securitate” l-aș înscrie printre celelalte drepturi fundamentale ale omului.
– Se spune că România are cele mai multe servicii secrete. Este adevărat? Ar putea funcţiona societatea cu mai puţine?
– România are două servicii de Informații, SRI și SIE, două servicii de securitate, STS și SPP, și structuri departamentale DGIA și DGPI cu competențe stricte la nivelul Apărării și respectiv a Internelor. Mai avea o structură cu competență în Ministerul Justiției, pentru penitenciare, dar care a fost desființată. Nu știu dacă sunt multe sau puține. Am întrebat și eu pe vremea când mă aflam la comanda Centrului de Instruire de ce această situație. De la cel mai înalt nivel mi s-a răspuns că democrația se apără mult mai greu decât un regim totalitar. Această comunitate națională de informații pentru securitate care apără astăzi statul democratic din România este, numeric vorbind, de cinci ori mai mare decât fosta Securitate a regimului comunist. Nu știu să vă spun, dacă este bine și sănătos pentru societatea românească. Știu să vă spun, însă, cu mai multă precizie că în vreme ce regimul comunist s-a prăbușit înseamnă că sistemul acela de securitate nu a fost corespunzător. Astăzi, acest sistem care apără România, deocamdată își arată eficiența pentru că democrația noastră „originală” (conceptul îi aparține dlui. Ion Iliescu), deși scârție din toate încheieturile, totuși se menține, deci este viabil. Cred că diferența o face sistemul birocratic. Într-un regim totalitar, ordinul comandantului suprem se execută întocmai și la timp sau așa ar fi trebuit să se întâmple, în vreme ce într-un regim democratic există o sumedenie de legi, regulamente, metodologii de care activitatea serviciilor secrete trebuie sau ar trebui să țină seama. La toate acestea mai adăugați și sistemul de control complex, adică al puterilor statului (executivă, legislativă, judecătorească și nu în ultimul rând al societății civile, prin mass-media și avocatul poporului), în care fundamental este principiul transparenței. Ceea ce mă îngrijorează foarte mult este că ambele sisteme au evoluat spre securocrație, după cum spun analiștii americani, adică hotărârile fundamentale sunt luate de cei care îndeplinesc funcțiile cele mai înalte din ierarhiile instituțiilor de forță: armată, justiție, servicii secrete, bancheri de anvergură, manageri de corporații transnaționale, directori de trusturi de presă etc. În acest caz, adică în măsura în care suntem de acord cu această realitate a zilelor noastre, nu mai contează cât de multe sau cât de puține sunt serviciile de informații, ci cum răspund ele la comanda celor care le finanțează și în slujba cărora acționează, într-o societate globală, globalizatoare sau care se globalizează într-un ritm amețitor. Globalizarea este prost înţeleasă astăzi. Azi globalizarea înseamnă HAOS… amestecarea raselor, libera circulaţie, emigraţie şi haos economic, politic şi social. Globalizarea trebuie să însemne legi unitare la nivelul planetei, ordine, respect faţă de valorile umane, protejarea oamenilor buni, corecţi, cinstiţi şi eliminarea ticăloşilor. Globalizarea ar trebui să însemne armonie legislativă pe toată planeta, cooperare strânsă şi eficientă între popoare pentru rezolvarea marilor probleme globale, rezolvarea problemelor emigraţiei clandestine, eradicarea sărăciei, reducerea poluării şi protecţia mediului. Asta trebuie să fie globalizarea – drumul către o lume mai bună, mai echilibrată.Țin să precizez că sunt un mare fan al ordinii și al repectului pentru îndatoriri, dar nu cu prețul dezumanizării totale…
– Se poate spune că asistăm la o luptă pentru putere între serviciile de informaţii autohtone?
– Este o problemă foarte delicată şi greu de răspuns pentru că nu ai date şi probe. Dacă le-ai avea ar însemna că nu ai servicii puternice. Eu întotdeauna am spus şi susţinut că un serviciu de intelligence puternic ştie să-şi cureţe foarte bine locul de muncă. Dacă lasă în urmă, chiar şi un firicel de praf, nu prea are ce căuta în competiţie. Pe frontul secret, confruntarea este extrem de dură, permanentă, fără menajamente ori moralitate. Moralitatea, dacă avem nevoie de ea, încercăm să o căutăm la mănăstiri, academii, universităţi etc., dar în niciun caz în confruntarea dintre serviciile secrete. Orice detaliu este important. E foarte adevărat că, deşi teoretic şi legal serviciile de informaţii ale unui stat trebuie să coopereze în interesul naţiunii, pentru că aceasta este şi ratiunea pentru care există, totuşi istoria ne-a demonstrat, că mai sunt şi momente de conjunctură, când serviciile de informaţii ale aceleiaşi comunităţi informative naţionale intră în competiţie. Ori, se ştie sau s-ar putea intui cu uşurinţă că o astfel de competiţie în domeniul acesta poate degenera foarte rapid în concurenţă. İată de ce este nevoie de instituţii de control eficiente. Pentru servicii puternice, este nevoie de sisteme de control la fel de puternice, sau în ori şi ce caz, bine motivate în a stopa orice concurenţă neloială care ar putea prejudicia interesele naţionale. În lipsa unui sistem de control eficient putem spune orice despre serviciile secrete, chiar şi atunci când sunt lăudate de aliaţi. Poate tocmai de aceea, mai ales dacă e să avem în vedere că nici aliaţii, la acest capitol, al practicilor, nu sunt prea ortodocşi.
– Cum este viața în serviciile de intelligence?
– Calitatea de angajat presupune şi o serie de obligaţii şi restrângerea/interzicerea unor drepturi, majoritatea determinate de statutul de cadru militar (vezi Legea nr. 80/1995), dar şi specifice Serviciului (discreţie cu privire la activităţile profesionale, păstrarea secretului de stat şi de serviciu). Este greu de trăit sub presiunea autocenzurii continue, ca urmare a poverii informațiilor deținute. După ce pleci din sistem, rigorile păstrării secretului de stat rămân aceleași. Deci ușor nu-ţi va fi, câte zile vei trăi. Cu toate acestea, încă din momentul în care ai intrat în acest sistem, care pe alocuri poate fi perceput ca fiind unul rigid, ar trebui să știi la ce să te aștepți în plan personal. Timpul tău liber de până acum se reduce semnificativ, relațiile personale deținute cu anumiți exponenți ai unor categorii sociale, care până în acel moment păreau firești, toate acestea, pot avea de suferit. Odată intrat în acest mod de viață trebuie să accepți faptul că, în permanență, ești monitorizat, întrucât faci parte din categoria deținătorilor de informații secrete de stat. De aceea, din punctul meu de vedere, e bine să intri asumat și optimist. În plus, după părăsirea sistemului, conform folclorului românesc urban – de fapt n-ai plecat, că din intelligence n-ai cum să pleci, că de acolo se iese doar cu picioarele înainte, iar imaginea ta în societate va fi privită mereu cu suspiciune, vei fi un om marcat, precum cei însemnați cu fierul înroșit. Într-un final, ține de fiecare cum își gestionează această stare. Te poate ține trei zile, trei luni, trei ani sau toată viața…
– Care sunt beneficiile aduse de această profesie?
– În general, sistemele de intelligence îți centrează viața pe lucrurile esențiale, te educă în spirit civic și patriotic, îți diminuează viciile, îți fac curățenie în relațiile personale nocive și mai presus de orice te forțează să gândești, astfel încât la finalul vieții să concluzionezi că ceva – ceva ai înțeles din traiul pe acest pământ.
– Există diferențe între ofițerii de intelligence?
– Da există, aceste diferențe fiind date în special de profilul pe care te formezi. Practic intri de tânăr într-un malaxor al minții, și așa cum te formezi, cam așa rămâi. Dacă te formezi de tânăr pe profil de contraspionaj, îți va fi foarte greu după o vârstă să înțelegi filosofia antiterorismului. Dacă ai fost o viață cifror de unitate militară, ești total incompatibil cu activitatea de intelligence. Doar tu crezi că înțelegi ceva din ea, ori din exterior se vede cu totul altceva. În intelligence te formezi după ani îndelungaţi de activitate practică, iar ca să pricepi fenomenul trebuie să începi activitatea de tânăr, cât mintea îți este încă în formare. Harta mentală este practic o schemă, şi așa cum ţi-au fost puse cărămizile, așa funcționezi.
– Ce recomandări le-aţi face tinerilor care vor să urmeze o carieră în servicii secrete?
– Aş vrea ca, prin intermediul dumneavoastră să-i îndemn pe cei tineri, care au intrat sau urmează să intre în serviciile de informaţii să abordeze cu toată convingerea această decizie a lor şi să o facă cu pasiune, că vor avea cu siguranţă satisfacţii profesionale pe care mulţi alţii din afară nu le pot avea.
– Dacă vă uitaţi în urmă, vă reproşaţi ceva din punct de vedere profesional? Dar uman ?
– Nu pot fi separate cele două planuri. Succesele sau eşecurile profesionale sunt determinate, în bună parte, de condiţia şi calităţile umane. Dacă, în plan profesional, am parcus ierarhia gradelor militare – de la „elev în şcoala militară” la colonel – şi cea a funcţiilor – de la subinspector la şef de unitate -, s-ar putea spune, având în vedere că activitatea cea mai rodnică am desfăşurat-o după 1990, că nu aş avea motive să-mi fac reproşuri.
De ce să-mi fac reproşuri pentru privilegiul de a fi martorul de aproape al multor evenimente care ne-au însoţit şi marcat profund istoria?
În ceea ce priveşte dimensiunea umană a activităţii mele, las să o aprecieze cei care m-au cunoscut în oricare dintre ipostazele muncii profesionale.
Pentru finalul acestui interviu vă rog sa-mi permiteti o scurtă concluzie care poate lămuri mult din nedumeririle şi temerile contemporanilor noştri: serviciile sunt exact ceea ce regimul le cere să fie; nu sunt autonome, ci sub determinarea şi autoritatea indiscutabilă a factorului politic. Altfel spus, când punem sub semnul întrebării legalitatea, performanţa sau chiar raţiunea de existenţă a unui serviciu special, să îndreptăm ochii înspre cei care conduc ţara.
Vă mulţumesc,
Cu respect,
Daniel Albu
