Primele ciocniri armate între forțele de poliție moldovenești și formațiunile militare ale secesioniștilor de la Tiraspol au avut loc încă în ultimele luni ale anului 1991.
După primele ciocniri între poliția moldoveană și formațiunile transistrene, detașamente ale cazacilor au atacat, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, comisariatul de poliție de la Dubăsari și au luat ostatici 34 de persoane care se aflau în interiorul clădirii. Acest atac este considerat începutul oficial al războiului de la Nistru.
După boicotarea de către Chişinău a referendumului unional, care avea să decidă soarta URSS, Moscova începuse să-şi facă griji de o eventuală unire a Moldovei cu România. Aşa a luat naştere, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992, conflictul moldo-rus de la Nistru.
Ofiţerul Ion Levinţa se afla în acea noapte în Comisariatul de poliţie din Dubăsari – primul atacat de forţele separatiste: „Comisariatul era aproape încercuit. În jurul comisariatului se adunaseră vreo 300 de gardişti, cazaci – toţi înarmaţi cu automate, mitraliere şi trei blindate. M-au sunat şi mi-au spus: „Noi l-am omorât pe Silcenko!” şi că noaptea o să fim ucişi toţi”.
În mai 2005, partea ucraineană condusă de Viktor Iușcenko a propus un plan în șapte puncte care stipulează rezolvarea conflictului transnistrean printr-o reglementare negociată și alegeri libere. Prin acest plan, Transnistria ar rămâne o regiune autonomă a Moldovei. Statele Unite și Uniunea Europeană și RMN și-au exprimat un anumit nivel de acord cu acest proiect. În iulie, Ucraina a deschis șase noi posturi vamale la granița ucraineano-transnistreană. Posturile, în care sunt angajate echipe moldovene și ucrainene, sunt menite să reducă contrabanda dintre republica separatistă și vecinii săi.
Transnistria a recunoscut indirect că România nu s-a implicat în războiul ruso-moldovenesc din 1992.
România nu a fost niciodată parte beligerantă a conflictului de pe Nistru din 1992, și nu a participat în vreun fel la acesta. Din neatenție sau din sentimente de profundă profesionalitate ,,Arhiva Națională de Stat” din Transnistria denumită în continuare ЦГА ПМР confirmă lipsa documentelor care ar atesta participarea României în războiul din Transnistria.
„Mercenarii români” și „fasciștii români” sunt principalele mituri care circulă în regiunea transnistreană ocupată de Rusia. Aceste minciuni propagandistice au fost promovate de serviciile speciale din Federația Rusă, pentru a desena în mințile oamenilor imaginea de dușman român. Din informațiile mincinoase lansate de propaganda rusă mai pot fi enumerate cele despre „fasciștii români care au violat fetele de la Colegiul de medicină din Bender” și cea despre „fasciștii români care aruncau mine antipersonal, deghizate în jucării” – sursa ro.wikipedia.org
Astfel, activistul civic a demantelat fir cu fir un mare neadevăr istoric prezentat de către propaganda rusofilă de la Chisinau și Tiraspol drept o justețe. Despre așa-zisa participare a României în conflictul din 1992 s-au creat mari mituri înfricoșătoare în Transnistria, iar unele dintre acestea reușesc să-i dogmatizeze la modul serios pe băștinași, care văd în ostașul român drept un: ,,Violator”, ,,Asasin cu baioneta”, ,,Fascist”, ,,Antropofag” – sursa timpul.md
Activistului civic Dicusar Constantin a obținut răspunsurile oficiale de la Arhivele de Stat din Transnistria, SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova), cât și de la Ministerul Afacerilor Externe din România în care se constată lipsa oricăror dovezi documentare care ar vorbi despre o posibilă participare a României în războiul din Transnistria din 1992.
sursa: 10TV, dw.com, ro.wikipedia.org, timpul.md
P.S.:
Ceea ce pot eu să spun este faptul că orice fel de război, indiferent unde are loc în lume, este nedrept din punctul de vedere celor atacați și îndretățit din punctul de vedere al atacatorilor. Dar, la mijloc se află adevărul, care de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, iese la iveală – vorba din popor.
STOP, RĂZBOIULUI din UCRAINA!
Daniel Albu
