Realizat în colaborare cu asociațiile „Viitor Plus”, DEAR PROGRAMME și ”CLIMATE OF CHANGE”, coordonat de doamna profesoară Anamaria Todea, evenimentul (finanțat din fonduri UE) a avut la bază ideile a patru eleve de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” (Iarina Miuța, Julia Petrean, Andrada Apătean, Luana Oarcea), care și-au propus să atragă atenția comunității locale asupra importanței reciclării selective.
La eveniment au participat aproximativ 300 de persoane – elevi, părinți și membri ai comunității locale. Activitățile au fost onorate de prezența d-lui vicepreședinte al Consiliului Județean Arad – Răzvan Cadar, reprezentantului ADI SIGD ARAD – domnul Grozdi Livius, reprezentantului ISJ Arad – domnul Bărbosu Dacian, reprezentantului RETIM ARAD – domnul Liviu Bora, și reprezentantului Poliției locale – domnul director Adrian Toma.
Curtea liceului a devenit, pentru câteva ore, un microunivers verde, în care, prin mijloace creative, elevii au promovat mesaje pentru salvarea planetei: Ziua animalelor de companie (coordonatori prof. Jurcovan-Vigh Melinda și prof. Faur Cristian), Zidul Eco (cu sprijinul artiștilor – doamna Ela Ardelean, Lia Sârbu, Arabella Krebs), târg de obiecte confecționate din materiale reciclabile, paradă a modei Eco (coordonatori: prof. Dorina Avram și prof. Laura Ban). La activitate au participat elevii și cadrele didactice de la ciclul primar, coordonați de doamna prof. Beatrice Hedeșan.
Punctul culminant al evenimentului a fost piesa de teatru „Și eu…, dar tu” , scrisă și regizată de eleva Iarina Miuța din clasa a XI-a. „Singuri distrugem cerul de deasupra noastră!” – a fost mesajul-avertisment transmis prin intermediul elevilor care au interpretat rolurile: Föcze Erika, Iarina Miuța, Șandor Hanno, Victor Păiuș, Ștefania Botezatu, Timea Rad, Ioana Lupu și Miruna Crișan.
Nici cei mai mici nu s-au lăsat mai prejos. În paralel, s-au desfășurat ateliere Eco, un Târg Eco și Ziua animalelor la ciclul preșcolar și primar, coordonate de prof. înv. primar Mariana Malița, Diana Roșu, Cristina Alba, Linda Pribac și Lucian Trif.
„Le mulțumim tuturor celor implicați! Activitățile desfășurate dovedesc că Liceul German a devenit o voce puternică în Arad, care susține că este timpul să schimbăm ceva! Mă bucur că inițiativa aparține copiilor, pentru că aceasta arată că le pasă de mediul în care trăiesc. Parafrazând titlul piesei-manifest, aș putea spune: ȘI NOI…, DAR VOI?” a precizat directorul liceul, prof. Adrian Apătean.


















































