În acest weekend, în cadrul unui maraton de 24 de ore, zeci de programatori vor căuta să rezolve cele mai importante programe informatice pentru instituţii, asociaţii dar şi firme private. Acest maraton are loc în cadrul primului Hackaton organizat vreodată la Arad. Evenimentul are loc la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, care este şi organizator al acestui „maraton” de programare, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și agenții economici. „Ne bucurăm să putem veni în sprijinul comunităţii arădene, al agenților economici prin Facultatea de Ştiinţe Exacte din cadrul universităţii noastre. Este un început pe care vrem să-l dezvoltăm în anii care urmează”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.

































