Prietenie între România și Republica Macedonia de Nord

În luna decembrie 2019, o delegație a Grupului parlamentar de prietenie România – Republica Macedonia de Nord a efectuat o vizită oficială la Skopje, Republica Macedonia de Nord. Din delegație au făcut parte domnul senator Ioan-Cristian Chirteș, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Macedonia de Nord, și doamna deputat Mariana Venera Popescu, membru al Grupului.
Programul vizitei oficiale a delegației Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Macedonia de Nord a cuprins întrevederi cu: E.S. domnul Talat Xhaferi președintele Parlamentului Republicii Macedonia de Nord, cu domnul Hari Lokvenec, președintele Comisiei de apărare și securitate, cu domnul Trajko Dimkov,  membru al Comisiei de supraveghere a activității Agenției  de Securitate Națională și a Agenției de Informații, cu domnul Emil Dimitriev, președintele Comisiei de supraveghere a implementării măsurilor de monitorizare a comunicațiilor, cu domnul Panco Minov, președintele grupului parlamentar al Parlamentului Republicii Macedonia de Nord pentru cooperare cu Parlamentul României, cu domnul Mitko Jancev, primar al municipiului Kavadarci, și cu domnul Blazo Boev, rector al Universității Goce Delcev – Stip.
Senatorul Chirteș și-a exprimat satisfacția pentru prezența unei delegații române în Republica Macedonia de Nord și a evocat sprijinul permanent al României pe calea integrării europene și euro-atlantice a Republicii Macedonia de Nord, menționând eforturile întreprinse în acest sens de către România pe durata Președinției la Consiliul Uniunii Europene.
Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Macedonia de Nord a menționat că România a parcurs deja procesul de aderare la NATO și împărtășește convingerea că statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice presupune în egală măsură drepturi și obligații și reprezintă o garanție pentru securitatea țării. În context, s-a discutat despre reformele sectorului de securitate din ultimii ani, precum și despre modificările suplimentare legate de profesionalizarea acestuia, modificări care vor trebui adoptate și implementate, securitatea fiind un domeniu de interes regional și european.
Ambele părți au evidențiat relația de prietenie dintre cele două țări, rezultat obținut ca urmare firească a unui dialog politic constructiv și deschis, bazat pe parteneriat și respect reciproc. În egală măsură, vorbitorii au subliniat interesul pentru amplificarea dialogului, atât în vederea promovării intereselor comune în plan regional și internațional, cât și pentru dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul economic, turismului și comerțului.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here