CCIA Arad pregăteşte un nou curs de Formator

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad va organiza în perioada martie  – aprilie 2020 – cursul autorizat de FORMATOR.

Programul se adresează persoanelor cu studii superioare, interesate de training, dezvoltare profesională, resurse umane, psihologie şi pedagogie şi care fie doresc să livreze traininguri către alte persoane, fie doresc să se dezvolte personal și profesional.

Scopul CCIA Arad, realizat prin acest curs, este crearea unei comunități de traineri de succes care să revalorifice educația în România.

„Pentru recunoaşterea internaţională a certificatelor eliberate, după finalizarea cursului este necesară apostilarea sau supralegalizarea“, ne precizează domnul Gheorghe Seculici – preşedintele CCIA Arad.

Certificatul de absolvire se eliberează însoțit de Suplimentul Descriptiv cu competențele profesionale dobândite:

  • Pregătirea formării
  • Realizarea activităților de formare
  • Evaluarea formării
  • Aplicarea metodelor și tehnicilor speciale de formare
  • Marketing-ul formării
  • Proiectarea programelor de formare
  • Organizarea programelor și a stagiilor de formare
  • Evaluarea, revizuirea și asigurarea calității programelor și a stagiilor de formare

 

“Este un curs interactiv, unde fiecare participant are oportunitatea să îşi dezvolte abilitățile de prezentare, de comunicare și de lucru în echipă. Ne propunem ca prin acest curs să sprijinim participanţii în dezvoltarea competenţelor specifice ocupaţiei de formator, o atenţie deosebită acordându-se dezvoltării abilităţilor practice”, declară prof. Carmen Crişan, manager al Departamenului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad.

 

La curs pot participa: Manageri, Manageri de resurse umane , Responsabili cu formarea într-o organizație, Actuali și viitori formatori, Cadre didactice, psihologi, membrii ONG sau orice altă persoană interesată să obțină o certificare pentru ocupația de FORMATOR

 

Documente necesare înscrierii (în copie):

  1. Buletin / Carte de identitate
  2. Certificat de naștere
  3. Certificatului de căsătorie
  4. Diplomei de licență.

 

Discount-uri oferite:

  1. Discount-ul  de fidelizare, oferit membrilor CCIA Arad – 10%.
  2. Discount-ul legat de numărul participanților dintr-o companie/instituție – 10% dacă se înscriu mai mult de 2 angajați.

NOTĂ: Reducerile nu se cumulează .

 

Taxa cursului include:  activitatea de predare, suportul de curs, fișe de lucru, diploma acreditată ANC, examenul de certificare, cafea și apă, cupon valoric 200 ron – emis de CCIA ARAD- valabil la cursurile organizate de instituţie

Informații și înscrieri la Centrul de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad, telefon 0730.188.299, prof. Carmen Crişan, carmen.crisan@ccia-arad.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here