CERC MISIONAR LA PAROHIA VĂRĂDIA DE MUREȘ

Preoții Cercului Misionar Săvârșin s-au întâlnit în parohia Vărădia de Mureș, Protopopiatul Lipova, duminică, 2 februarie, cu ocazia prăznuirii hramului bisericii. La ora 16.00 a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în prezența multor credincioși și a autorităților locale.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Călin Mădăluță de la Parohia Săvârșin, amintindu-se despre Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și comemorării filantropilor ortodocși români.

Părintele a făcut referire la concertul caritabil din data de 22 ianuarie ,,Din dragoste pentru copii”  organizat  de Arhiepiscopia Aradului la  Palatul Cultural din Arad, concert dedicat strângerii de fonduri penntru reabilitarea Secției de Pediatrie  2 a Spitalului Județean  din Arad.

În a doua parte  a întâlnirii, care s-a desfășurat la casa parohială, a fost prezentat referatul tematic: ,,Modelul patristic al familiei creștine. Pilde creștine de părinți și de copii”, susținut de părintele Ilica Dacian de la Parohia Troaș.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here