UN NOU CADRU DIDACTIC TITULAR LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN ARAD

În ziua de 3 februarie 2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” a Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, a avut loc examenul de titularizare pentru postul de profesor universitar la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române. La acest concurs s-a înscris un singur candidat, părintele dr. Florin Dobrei.

Din comisie au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Ionuț Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Patriarhul Justinian” din București; pr. prof. dr. Nicolae Chifăr și prof. univ. dr. Paul Brusanovschi, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Sf. Andrei Șaguna din Sibiu” și pr. prof. univ. dr. Ioan Vicovan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” din Iași.

Părintele prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, a deschis procedura regulamentară de concurs, salutând și mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului pentru prezență și susținere a activităților desfășurate în cadrul instituției teologice arădene, pe care o patronează cu delicatețe și eleganță. Același cuvânt de salut a fost adresat și membrilor comisiei, fiind evidențiate bunele colaborări cu Facultățile de Teologie, reprezentate aici prin cei trei decani. În același context, preacucernicia sa și-a exprimat bucuria pentru faptul că momentul acesta contribuie la consolidarea puternică a corpului academic arădean, mai ales pentru faptul că postul scos la concurs este unul superior, ceea ce duce și la o întărire a Universității arădene, candidatul având și înalta recomandarea a Președintelui Academiei Române, Prof. Ioan Aurel Pop.

Părintele Florin Dobrei și-a prezentat apoi bogata contribuție științifică și academică, relevată de cărțile și studiile care stau mărturie pentru aceasta.

În continuare, părinții, membri ai Comisiei, și-au exprimat aprecierile la adresa candidatului și a operei sale de cercetare, intrând în dialog cu părintele candidat pe latura domeniilor viitoare de cercetare, asemenea și pe linia academică.

În încheiere, ÎPS Arhiepiscop Timotei a făcut câteva aprecieri laudative la adresa părintelui candidat, recomandând părintelui profesor Florin Dobrei să-și continue munca de cercetare în direcția prezentării ideii de unitate a Bisericii, a credincioșilor ei, cum s-a arătat dealungul vremii în istoria locală comună, a Aradului și a Hunedoarei.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here