ÎNCEPUTUL POSTULUI CEL MARE ÎN ARHIEPISCOPIA ARADULUI

În prima zi din Postul cel Mare, ierarhii arădeni au săvârșit Slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește și Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în cele două catedrale din Arad, pentru a se ruga alături de credincioșii arădeni la acest început de drum duhovnicesc.

Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent în prima zi din post la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, unde, împreună cu preoții și diaconii catedralei, a săvârșit prima parte a Canonului cel Mare.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit prima parte a Canonului cel Mare în Catedrala Veche din Arad.

Cu acest prilej, ierarhii arădeni le-au vorbit credincioșilor prezenți despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citește în perioada Postului Mare și care reprezintă una dintre treptele pocăinței ce conduc spre Ziua Învierii Mântuitorului Hristos.

***

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se săvârșește în primele patru zile din prima săptămână din Postul Mare, în cadrul Pavecerniței Mari, iar, integral se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din post.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here