Am citit, cu regret, un articol scris de Tristan Mihuţa, într-un site de renume arădean, în care se plângea, într-un fel, faţă de foştii săi colegi, respectiv marii ziarişti arădeni – Ştefan Tabuia şi Ion Iercan, în speţă şi chiar despre Dorel Zăvoianu, chiar dacă nu l-a nominalizat, director al ziarului „ADEVĂRUL” de Arad, publicaţie cu cel mai mare tiraj de presă scrisă din România, după perioada post decembristă.
Ceea ce pot să spun vizavi la articolul scris de Mihuţa într-o publicaţie on-line arădeană, precum că, a fost oprit să nu scrie anchete despre Gheorghe Seculici, sau Gheorghe Falcă, sau alţi membri de partid ai PD (la momentul respectiv), este neadevărat. În articolul scris de Tristan Mihuţa este specificat faptul că el a fost obstrucţionat de colegii de la ADEVĂRUL de Arad, pentru a nu publica anumite articole. TOTAL FALS!
Ziarul „ADEVĂRUL” de Arad
În speţă, ziarul ADEVĂRUL de Arad, condus de reputatul ziarist Dorel Zăvoianu, alături de care s-au aflat mari ziarişti, dintre care îi amintesc pe – Ştefan Tabuia, Ion Iercan, Marcel Canciu, Ioan Tuleu, Sorin Ghilea, Nicu Cojocaru, Vasile Filip, precum şi alţi mari jurnalişti, acum trecuţi în lumea celor drepţi – Mircea Contraş, Mircea Dorgoşan, Barbu (zis. Stelu), Matyas Ştefan, Alexandru Marianuţ, au muncit şi au scris adevărul, nu minciuni.
Concret, în articolul scris de Tristan Mihuţa, într-o publicaţie arădeană, sunt neadevăruri grase, în care Mihuţa se prezintă ca şi un ziarist neajutorat, faţă de alţi colegi de presă.
FALS! Şi MINCIUNĂ
Cu atât mai mult, a uitat faptul că a trădat ziarul ADEVĂRUL de Arad şi a înfiinţat alt ziar OBSERVATOR pe care, una peste alta alta, l-a falimentat, sau… l-a vândut!!!.
Am lucrat şi eu la OBSERVATOR, unde m-am format ca ziarist prin ajutorul lui Teofil Grădinaru, Doru Sinaci, Alin Olteanu, după care la ADEVĂRUL prin Ion Iercan, Simion Todoca şi Ioan Tuleu – un mare ziarist şi publicist şi, nu în ultimul rând, a prietenului meu Cristian Ţiţca – (la Observator), care mi-a fost alături de mine în multe momente din viaţă, precum şi Cosmin, care la orice oră dovedeşte că este prieten cu mine. Mulţumesc Cosmin!
Lăsând la o parte cele spuse mai sus, Tristan Mihuţa, a revenit la ADEVĂRUL de Arad, prin acceptul lui Ştefan Tabuia, care din păcate l-a susţinut, iar după câteva luni, uitând de prietenii care l-au ajutat, a vrut din nou funcţia de redactor şef, sau director, în detrimentul celor care l-au ajutat să revină în familia mamă – ziarul ADEVĂRUL de Arad. Păcat!
Poate dorea să facă anumite jocuri politice în Arad, dar democraţia ziarului ADEVĂRUL de Arad, prin redacţie şi acţionarii ziarişti, nu i-au permis acele şmecherii, unele chiar în detrimentul arădenilor.
Concret!, domnule Tristan Mihuţa, nu mai acuzaţi foştii colegi de presă, deoarece nu aţi promovat niciodată performanţa.
Una peste alta, nici măcar nu are rost să vorbesc despre oameni care nu şi-au respect familia şi prietenii.
Exemplu este…
Din păcate! Exemplu este unul trist!. Nu a ştiut să fie aproape de oameni – ziarişti, ci doar a profitat de pe urma inteligenţei lor!
Şi, să nu uit, apropo… Tristan Mihuţa m-a chemat în biroul său, când eram angajat la OBSERVATOR şi mi-a spus să îmi dau demisia pentru că – trebuie să angajeze alt ziarist susţinut de un acţionar. Normal, mi-am dat demisia, dar a doua zi am avut articol pe prima pagină în ziarul ADEVĂRUL de Arad.
Mulţumesc conducerii şi jurnaliştilor ziarului „ADEVĂRUL” de Arad – Ion Iercan, Ştefan Tabuia, Dorel Zăvoianu, Simion Todoca, Ioan Tuleu, Dorel Sinaci şi celorlalţi colegi, respectiv OBSERVATOR – Teofil Grădinaru, Alin Olteanu, Cristian Ţiţca, care au avut încredere în mine indiferent de ziarul unde am lucrat!.
Cu mare respect,
Daniel Albu


































ok