Despre țigani – editorial de Teofil Grădinaru

Am înțeles că apare sau a apărut o lege de protecție a țiganilor. Eu, Budai Deleanu, Alecsandri (cu cs, pentru conformitate) și mulți alții spunem țigani când e vorba de țigani. Nu romi, o denumire indusă mai ales politicaly corect. De ce țigani? Pentru că am copilărit cu ei, pentru că am mâncat la aceeași masă, pentru că sunt țigani și… sunt prietenii mei!

Țigan de la bunica din sat

Bunica, Dumnezeu să o ocrotească, acolo unde e, a botezat 15 copii. Erau copiii lui Gheorghe, țigan de la bunica din sat. Gheorghe, poreclit Cacă Oale, dar eu din nea Gheorghe nu l-am scos, Era tată a peste 20 de copii. Mama Zena era și mama mea. Mâncam la ei la masă, eram mai deștept decât toți ei. Sau cel puțin așa credeam, cu mintea mea de atunci. Dar, ei, de fapt, erau mai deștepți, mai adaptați la trăirile de moment. De la ei am învățat să fac șnur din pipirig, de la ei am aflat că viața e și desculță, uneori desculți. Și tot de la ei am aflat că mâncarea e mâncare. Mama Zena avea peste 20 de copii și zilnic trebuia să pună pe masă 20 de porții. Minim.

Aceștia sunt țiganii vieții mele. Sunt țigani, nu romi, dar îi iubesc pentru că m-au învățat. M-au învățat să nu fac discriminări, așa cum această lege ne obligă!

Teofil Grădinaru

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here