UVVG vine în întâmpinarea viitorilor studenţi

Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC) a organizat webinar-ul „Schemele cognitive – alegeri prin filtrul propriu”.

În preambulul manifestărilor prilejuite de Zilele Academice Arădene (27-28 mai), Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, împreună cu Facultatea de Științe Socio-Umane şi Educație Fizică şi Sport au organizat webinar-ul „Schemele cognitive – alegeri prin filtrul propriu”.

S-au abordat teme esențiale legate de dezvoltarea armonioasă a tinerilor, scopul webinarului fiind de creștere a autonomiei personale, sporire a reușitelor la examene, dezvoltarea unei cariere de succes, precum și înțelegerea obstacolelor care stau în calea propriei exprimări, a acceptării propriei persoane și a menținerii unor relații armonioase cu cei din jur. În vederea procesului de autocunoaștere, schemele cognitive au un rol foarte important, datorită faptului că prin intermediul filtrului intern persoana poate vedea lumea într-o lumină pozitivă sau negativă. Cunoașterea schemelor cognitive dezadaptative reprezintă un pas înainte în procesul de dezvoltare personală, deoarece odată identificate, persoana are posibilitatea de a-și remodela perspectiva şi credințele proprii.

În vederea determinării tipurilor de scheme pe care persoana le posedă, webinarul a oferit și posibilitatea completării unui chestionar online în vederea măsurării celor optsprezece scheme dezadaptative, grupate în cinci categorii: Separare și Respingere; Autonomie și Performanță; Deficiența limitelor; Dependența de alții; Hipervigilență și Inhibiție; rezultatele testării fiind trimise participanţilor, elevi de liceu, prin intermediul mailului.

Activităţi şi servicii

Avându-i ca responsabili pe conf. univ. dr. Cristian Benţe, lect. univ. dr. Radiana Marcu şi consilier vocaţional Mihaela-Isabela Salomie, Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră UVVG oferă trei categorii de servicii: consiliere în carieră, training profesional şi consiliere psihologică. De acestea pot beneficia elevii în anii terminali de liceu, studenții şi absolvenţii UVVG, cadrele didactice și de cercetare, personalul auxiliar didactic și de cercetare şi personalul tehnic administrativ UVVG.

Pentru dezvoltarea adaptării studenţilor la cerinţele pieţei muncii, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră oferă activităţi precum: Testarea, evaluarea și cunoaşterea potențialului studenţilor; Oportunitătii de practică voluntară pentu studenţii de la diverse facultăţi; Îmbunătăţirea oportunităţilor de angajare pe piața muncii; Întâlniri dintre angajatori şi studenţi; etc.

Ședințele de consiliere individuală în carieră pot fi programate prin e-mail la adresa: consiliere@uvvg.ro.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here