Întâlnirea conducerii Organizației Municipale PNȚCD cu organizațiile din cartiere Cartierul Pârneava – Confecții

Organizația Municipală PNȚCD, prin Birolul Municipal al P.N.Ț.C.D. ARAD, în cadrul programului de Întâlniri cu Cetățenii, sâmbătă, 02.10.2021, au fost reluate întâlnirile pe cartiere. Organizarea acestei acțiuni a avut loc în cartierul Pârneava – Confecții, în cadru natural, cu respectarea regulilor de protecție sanitară impuse de pandemie.

La întâlnire  au participat președintele Organizației Județene PNȚCD Arad, Dl. Miclea Octavian, președintele Organizației Municipale  P.N.Ț.C.D. Arad, Dl. Hotea Ilarion, Dl. Costea Traian, președintele  al P.N.Ț.C.D. Arad, cartier Confecții împreună cu reprezentanți ai cetățenilor, membrii și simpatizanți ai PNȚCD, care locuiesc in cartierul Pârneava și cartierul Confecții.

Oamenii, cetățeni și membrii de partid, sunt deosebit de preocupați datorită deteriorării continue a situației economice, a valului de scumpiri datorate creșterii necontrolate  a prețurilor la energie, de continuarea și înăsprirea restricțiilor datorate pandemiei de corona-virus și a impactului direct asupra condițiilor de viață și de mediu înconjurător, care ne afectează direct, în locul unde trăim, din orașul nostru drag.

A fost analizată situația politică la nivelul țării noastre, deosebit de complexă și complicată in același timp, situație politică anticipată de către Seniorul Partidului excelența sa Corneliu Coposu, cu mult timp în urmă, conform căreia clasa politică românească, va ajunge să aibă atât pe stânga cât și pe dreapta eșichierului politic ideile aceluiași FSN. Această previziune se bazează pe același mod de a conduce, care se regăsește atât la partidele de stânga cât și la partidele așa-zise de dreapta, toate promovând aceeași carte a “naționalismului”, a unui populism oportunist, fără a avea un program de guvernare, definit măcar pe termen scurt și mediu, fără a identifica cauzele problemelor și bineînțeles fără a soluționa problemele sistemului.

De foarte mult timp, clasa politică nereformată, le  promite cetățenilor în vârstă, pensii mărite, salarii mărite la “stat”, iar pe cetățenii care activează in zona concurențială, Privată, pe Producători direcți de plus-valoare și impozite la bugetul de stat, Țăranii, Asociațiile agricole, Întreprinzători din Industrie, societățile comerciale, le neglijăm total, le cocoșăm cu controale și reguli inventate în “cadrul european” le îndatorăm la bănci, iar acestor categorii de întreprinzători, din actualul eșichier  politic, NU le apără nimeni DREPTURILE !!

După ce au fost prezentate situațiile de la nivel național și județean am abordat   problemele cu care se confruntă locuitorii cartierului.

Am constatat că autoritățile locale, Primăria in particular, in ultimii 8 ani, NU a făcut nimic pentru imbunătățirea condițiilor de trai in cartierul Pârneava și Confecții.

Nu avem stație modernă de epurare a apelor uzate, mirosul de la cea existentă ne rupe nasul

Vrei să faci cumpărături la obor, nu ai unde parca mașina, fosta piață de lemn de construcție, este plină cu moloz si buruieni cât omul, strada Pădurii, în concepția noastră, nu este parcare, nu ne spune nimeni când va circula tramvaiul din nou în zonă, că liniile se demontează, dar calendarul de refacere a structurii, în prag de iarnă nu-l publică nimeni !!

În acest context s-a discutat  necesitatea modernizării transportului public; a stațiilor de tramvai; a pistelor de bicicletă, a parcărilor,  a  combaterii țânțarilor in perspectiva verii  a mirosului pestilențial și amenajării pieței Obor  din cartier.

Au fost elaborate propuneri pentru autorități,  referitoare la soluționarea lipsurilor și neajunsurilor din cartier pe care PNȚCD, prin președintele său, le va prezentata autorităților locale din partea locuitorilor cartierelor Pârneava și Confecții.

A consemnat Leucuția Alexandru, purtător de cuvânt al P.N.Ț.C.D.  Arad

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here