KAROLIS LAUKZEMIS VA ÎMBRACĂ TRICOUL UTA-EI!

Clubul UTA şi-a prezentat primul transfer al perioadei de iarnă.

Karolis Laukzemis a fost introdus în prezenţa antrenorului Laszlo Balint şi a agentului Bogdan Apostu.

“Este un atacant masiv, un atacant de 1.91, care probabil lipsea UTA-ei. Cert este că din octombrie anul trecut şi până acum el a marcat 14 goluri pentru echipele la care a jucat, cât şi pentru echipa naţională a Lituaniei” ,a fost scurta descriere a lui Bogdan Apostu. 

“Sunt fericit că am ajuns la acest club mare, UTA Arad. Abia aştept primul meci acasă, pe acest stadion minunat, în faţa acestor fani minunaţi. Sper să am parte de o perioadă bună aici şi să îmi ajut cât de mult pot echipa.” ,au fost primele cuvinte ale lui Karolis Laukzemis după semnarea contractului. 

“Este un atacant puternic, un atacant pe care l-am căutat inclusiv în vară. Din fericire, acum s-a ivit această oportunitate, am putut să-l aducem. Karolis este primul atacant, pentru că mai vrem să aducem un atacant, mai vrem să aducem un mijlocaş ofensiv care să poată evolua în benzi, atât stânga, cât şi dreapta. Avem discuţii şi cu un jucător român, dar în principal, jucătorii de atac sunt toţi străini.” , a fost caracterizarea pe care Laszlo Balint i-a făcut-o noului său elev.  

În vârstă de 29 de ani, Laukzemis este titularul postului de atacant în naţionala Lituaniei, iar ultima echipă pentru care a evoluat a fost Kaysar, din Kazakhstan. Crescut la clubul Atlantas din ţara natală, masivul atacant a mai evoluat în trecut pentru Lokomotiv Vilnius, Granitas, Suduva, Jelgava, Istra, Tabor Sezana şi Hiberians FC. 

Karolis Laukzemis s-a alăturat apoi colegilor săi pentru primul antrenament al anului, iar miercuri va pleca în Antalya, acolo unde clubul nostru va face stagiul de pregătire al iernii. 

La mulți ani tuturor! Sperăm ca un 2022, să ne fie benefic…. sperăm ca această echipă emblemă a Aradului să-și revină și cu ajutorul celor noi veniți și cei rămași. Să ne luptăm pentru un loc în play-off… Mulțumim jucătorilor care au jucat pentru UTA Arad…. Eu cred, în această echipă, că putem mai mult…. Doamne ajută!

Daniel Beserman

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here