IOSUA 13:22
“Între cei pe care i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.”Soarta lui Balaam a fost la fel ca cea a lui Iuda, iar caracterele lor se aseamănă în chip izbitor. Amândoi au încercat să unească slujirea lui Dumnezeu cu slujirea lui Mamona și amândoi au dat greș. Balaam L-a recunoscut pe adevăratul Dumnezeu și a pretins că-I slujește; Iuda credea în Isus ca Mesia și s-a unit cu urmașii Lui. Dar Balaam a căutat să folosească slujirea lui Dumnezeu ca pe un mijloc de a câștiga avere și onoare lumească și, pentru că nu a putut pune mâna pe ele, s-a poticnit, a căzut și a fost nimicit.
Iuda aștepta ca prin legătura cu Hristos să-și asigure bogăție și onoare în împărăția pământească pe care, după cum credea el, Mesia urma s-o întemeieze. Nimicirea nădejdilor sale l-a dus la cădere și la pieire. Atât Balaam, cât și Iuda primiseră mare lumină și se bucuraseră de privilegii deosebite; dar un singur păcat nutrit în inimă a otrăvit întreaga ființă și le-a adus nimicirea.
E primejdios să lăsăm o pornire rea să se cuibărească în inima noastră. Un singur păcat pe care-l nutrim, încetul cu încetul va înjosi caracterul, aducând cele mai nobile puteri ale lui în supunere față de dorința cea rea… Singura cale sigură este aceea ca împreună cu David să înălțăm zilnic rugăciunea aceasta, dintr-o inimă sinceră: “Pașii mei stau neclintiți pe cărările Tale, și nu mi se clatină picioarele.” (Psalmii 17,5.) PP 452
Abel Iștoc, pastor Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

































