Domunului inginer Ioan Marin Crișan, președintele Asociaţiei Profesionale a Sudorilor din România, i-ar trebui acordată Diploma „Bene Merenti” din partea CJA – pentru contribuția adusă la școlarizarea și promovarea frumoasei meserii de sudor în Arad, precum și în lume!

Domnul inginer Ioan Marin Crișan, președintele Asociației Profesionale a Sodorilor din România, alături de care s-au aflat reprezentanți ai mai multor companii și oameni de afaceri, foști și actuali elevi ai Școlii de Sudură din Arad, precum și sudori cu state vechi de plată, au sărbătorit, sâmbătă, 16.09.2022, la Casa Jelen, într-o atmosferă selectă, prima Ediție a Asociației dedicată Zilei Sudorilor.

Stimabilul domn inginer Ioan Marin Crișan, președintele Asociației Profesionale a Sodorilor din România și directorul Școlii de sudură arădene, a subliniat, în deschiderea manifestări că, Asociația pe care o reprezintă dorește să facă demersuri pe lângă Guvernul României, respectiv Ministerul Educației, pentru a facilita promovarea meseriei de sudor. – „Sudura este un segment de care societatea are nevoie. În trecut s-au făcut greşeli, meseriaşii fiind daţi la o parte. A început o declasificare a muncitorilor. Rezultatul se vede foarte bine, că nu mai avem mână de lucru calificată. Ne-am constituit în asociaţie profesională pentru a lupta pentru drepturile celor care sunt aici. Avem o experienţă de opt ani cu şcoala, avem rezultate excelente, îi creştem pe sudori, îi educăm şi îi transmitem agenţilor economici, dar şi agenţii economici trebuie să aibă grijă de ei după ce îi angajează. S-au încercat cu paşi timizi să se aducă muncitori din India, din Vietnam. Vin, stau două-trei luni şi pleacă. Tot sudorii români rămân să ducă greul. Vrem să facem demersuri pe lângă Guvern să ne dea grupă şi să-i atragem pe meseriaşi, să mărim numărul şcolilor profesionale. Mă refer aici şi la meseriile înrudite. Vreau să menţionez că avem o relaţie bună, de foarte mult timp cu Universitatea Aurel Vlaicu. Elevii care sunt mai buni şi au Bac merg la facultate şi trag clasa după ei”.

„Mulţumesc tuturor, reprezentanți ai companiilor atât celor veterani, cu experieţă în această meserie, cât şi colegilor mai tineri, care au fost prezenți Mă bucur că avem aici şi reprezentanţi ai firmelor, şi sudori, şi reprezentanţi ai statului. Noi vrem să atragem cât mai mulţi tineri. Avem un colectiv tânăr, cu idei, care ne străduim să ducem mai departe steagul. Individual toţi avem două mâini, două picioare, dar împreună vom reuşi”, a subliniat domnul ing. Eduard Crişan, vicepreședintele Asociației Profesionale a Sodorilor din România

Marinel Henteş, directorul executiv al Agenţiei Judeţene petru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad subliniat împortața și dăruirea dl. ing. Ioan Marin Crișan, directorul Școlii arădene de sudură: Foarte puţine lucruri pe care le vedem noi aici sunt făcute fără sudură. Mai mult decât atât, Aradul este cel care a deschis porţile şcolilor de acest gen, prima şcoală de sudură privată fiind în Arad”.

Marcel Măinescu, președintele Fililalei Arad a Confederației Patronatului Român, a subliniat buna colaborare dintre cele două foruri: „Am avut și avem o colaborare foarte bună cu Asociația Profesională a Sudorilor din România condusă de domnul inginer Ioan Marin Crișan, care este promotorul Școlii private a sudorilor. Îl felicit și îi doresc să îi doresc multă sănătate și realizări personale și profesionale.

„Îi mulţumesc domnului Crişan pentru faptul că, aici, la în România, am învățat școala de sudură”, a spus un tână sudor din Ucraina, care a venit, în urmă, cu câțiva ani în țara noastră, după care a lucrat în mai multe țări din UE, precum Polonia, Cehia, Franța.

„În viață și-n natură, nu-i nimic fără sudură!” este sloganul Asociației Profesionale a Sudorilor – România, slogan îmbrățișat de toți cursanții Școlii de sudoră, conduse de stimabilul domn inginer Ioan Marin Crișan

Pentru mai multe informații puteți accesa https://asociatiasudorilor.ro/

PS:

A fost o zi memorabilă, pentru că, eu ca ziarist, am avut ocazia să cunosc mari oameni, care iubesc meseria de sudor și, care de-a lungul timpului, au lucrat atât în România, cât și peste hotare, începând din Asia îndepărată, Rusia sau Africa. Cinste sudorilor români, care au dus la cele mai înalte culmi, în toată lumea, profesia de sudor. Felicitări, de asemenea, domnului inginer Ioan Marin Crișan, o mare personalitate arădeană, inițiatorul școlii arădene de sudură.

De aceea, în calitate jurnalist și de cetățean al Aradului, propun consilierilor județeni și președintelui CJA, Iustin Cionca, să îi acorde domnului inginer Ioan Marin Crișan, într-un cadru festiv, Diploma „Bene Merenti”, pentru contribuția adusă la școlarizarea și promovarea frumoasei meserii de sudor!

Sper ca, Iustin Cionca, președintele CJA, să propună, în următoarea ședință, și pe comisii, propunerea mea.

Cu respect,

Daniel Albu

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here