Dezinformare totală în ceea ce privește noul coronavirus, oamenii sunt speriați, isterizați, nu știu la ce să se aștepte.
Se întâmpla astăzi în tramvaiul cu numărul 18, unde, din momentul urcării se simțea un miros puternic de dezinfectant, și când zic puternic, mă refer ca nu puteai sta nici nu jumătate de cap pe geam. Și era și aglomerat…
„Au dat cu DTT-eu?Miroase a DTT aici rău”- pentru necunoscători, DTT sau deteteu este insecticidul anilor 80, extrem de potent și care se folosea la omorârea purecilor în special, dar și pentru alte tipuri de insecte.
Probabil compania de transport în comun a fost nevoită sa neutralizeze unele insecte și au trebuit să recurgă la deratizarea vagonului, cine știe, dar nu asta e important, ci reacția companionilor mei de drum, copii până în 12 ani și seniori peste 50. Practic cele mai naive categorii de vârstă, și cele mai maleabile. După ce toată lumea s-a convins că mirosul vine într-adevăr de la vreo substanță chimică au început comentariile.
Dintre toate zumzetele ca de femei în târgul Obor, am reținut însă doua comentarii. Primul a fost al unei respectabile doamne care ne-a avertizat pe toți concetățenii de drum că s-a dat cu „deteteu” ca a fost vreunu’ cu coronavirus de acela și au dat să îl omoare, virusul, nu omul. Cert e că tanti a reușit să facă vâlvă, drept urmare la stația Boul Roșu a coborât jumatate de vagon, dânsa în schimb, nu, că ea mergea la piață. Măcar nu mai era așa aglomerat…Se mai aud pe fundal niște teorii conspiraționale cu privire la noua epidemie, total lipsite de sens. Ex. „nu mai mânca măncare chinezească, ai vazut doar ca mor ăia”, „nu mai cumpăra de la magazinul chinezesc”, „a venit acuma’ și ciuma din Italia” etc. M-am abținut cu greu să nu intru în discuții, dar am considerat că nu am energia și răbdarea necesara pentru a explicat cum stă defapt treaba.
Al doilea comentariu pe care l-am memorat dar care m-a și speriat a fost al unui copil de nu mai mult 12 ani.
„o să mor acum? se moare de la asta? dar de la substanță?” vorbele unui copil neinformat, vorbele unui copil căruia nu i s-a explicat, măcar la școală și măcar minimal ce înseamnă coronavirus, care sunt simptomele și cum să ne protejăm.
Dragilor, neinformarea duce la tot haosul ăsta, de aia e toată psihoza de se bat oamenii în farmacii pentru o masca overpriced, o mască care nu te protejează de virus, ci protejează infectatul să nu răspăndească virusul.
Informați-vă oameni buni ca nu e sfărșitul lumii, nu murim pe capete, nu se depopulează planeta! Într-adevăr virusul este periculos pentru cei cu sistem imunitar foarte slab, pentru cei cu boli auto-imune, pentru cei deja bolnavi sau pentru persoanele vârstnice, dar asta nu însemnă că trebuie să trăim îngroziți și mai ales să lăsăm copiii să traiască în spaimă.
Consider că ar trebui ținute, mai ales în perioada actuală de epidemie mondială măcar un curs de educare în școli, cu privința la coronavirus. Ce este, cum se transmite, cum ne protejăm, care sunt repercusiunile și care sunt statisticile privind decesele, asta pentru a evita copiii să își pună aceleași întrebări ca și companionul meu din 18.

































