Dacă astazi vedem, așa ziși ingineri care au trecut prin politehnica, precum, vorba românului valiza goală prin gară și în loc să construiască autostrăzi și avioane, fac pontaje și stau în spatele muncitorilor pentru a-i impulsiona, școlile românești au dat nu numai țării ci și lumii ingineri de talie mondială. Vă voi enumera cîțiva, cu speranța ca tineretul românesc să le urmeze exemplul.
În domeniul aviației se pare că fim unici în lume. Inginerul Traian Vuia reușeste să ridice de la sol, pentru prima data în lume, un aparat de zbor mai greu decît aerul, autopropulsat, la Paris pe data de 18 martie 1906.
Inginerul Henry Coandă, fiul generalului Constantin Coandă, senator și prim ministru al României în anul 1918, construiește la Paris în 1910, un avion cu care participă la salonul internațional aeronautic de la Paris din 1910, care a stîrnit curiozitatea tuturor vizitatorilor. Avionul nu avea elice. Coandă inventase avionul cu reacție. Gustav Eiffel îi spunea : ,, Tinere, păcat că nu te-ai născut cu 30 de ani mai tîrziu”. A avut multe invenții și descoperiri printre care și celebrul efect Coandă.
În zilele noastre, deși mass media și mijloacele de informare au ajuns la apogeu, un alt inginer român a făcut o invenție unică în lume. Avionul electric Solar Electra One. Desi cîndva, a lucrat la Aerostar Bacău, după ce aceasta a fost demolată, la fel ca și alte uzine de marcă românești, la sugestia lui Pedro Neulander, inginerul a plecat în Germania, unde a fost înțeles si finanțat și a reușit să construiască un avion unic în lume, cu care a și cîștigat premiul Lindbergh, în Statele Unite.
În materie de construcții nu îl putem omite pe inginerul Angel Saligny, proiectant și constructor al podului de la Cernavodă, la acea vreme cel mai lung pod din Europa, cu o lungime de 4088m. De asemenea a fost, tot la acea vreme, unul din podurile cu cea mai mare deschidere din lume. Este considerat unul din pionierii tehnicii mondiale de construcție a podurilor și silozurilor cu structură metalică și beton armat.
În îndepărtata Argentină, s-a făcut remarcat inginerul Nicolae Horodniceanu, unul dintre cei 14 copii ai morarului din Bălușești, județul Roman. După război, ajunge în orașul San Juan din Argentina, oraș complect distrus de un cutremur. În foarte scurt timp pune orașul pe picioare. Devine profesor universitar la universitatea din San Juan, formînd astfel o generație întreaga de ingineri și cadre universitare. Este răsplătit cu titlul de Profesor Extraordinario Honorario.
Nu pot să nu îl amintesc aici pe inginerul Duiliu Sfințescu. A fost mebru fondator şi secretar general al Convention Europenne de la Construction Metallique, organizaţie ce cuprinde 12 ţări europene, precum şi S.U.A., Canada şi Japonia. A prezidat numeroase comitete de specializare şi congrese ştiinţifice sau conferinţe personale (vorbea șapte limbi) în peste 140 oraşe de pe cinci continente. A fost inovator în domeniul stabiliăţii elemetelor de construcţie şi a avut rol primordal în armonizarea mondială a normelor tehnice de construcţii. A fost membru fondator şi primul peşedinte al ,,Council on Tall Buidligs an Urban Habitat” organism inegrat în UNESCO. A construit a Hong-Kong la Cap d Aguillar, pe traseul cicloanelor sud-vestice, un imobil labortor care este şi astăzi un unicat mondial. A construit la Metz în Franţa, o instalaţie absolut originală de mare precizie care permite determinarea cu precizie a efectelor oricăui tip de incendiu real asupra comportamentului componetelor de construcţie. A fost singurul european solicitat să colaboreze cu experţi americani în cadrul Academiei de Ştiinţe Americane la elaborarea unor investigaţii pentru reducerea dezastreor naturle de pe palnetă. Din 1973 a fost Doctor al Universităţii din Aachen.
Dar și pe timpul împușcatului am avut ingineri de excepție. Dacă importam din Germania, la acea vreme oțelul RP 3 , din care se confecționau burghiuri pentru oțel, un colectiv de ingineri de la fosta uzină Malaxa, a creeat un oțel mult mai de calitate. Burghiurile confecționate din acel oțel erau de trei ori mai rezistente decît cele confecționate din oțelul german și astfel oțelul a primit numele de RP9.
Să nu uităm, că la Reșița, au fost făcute structurile de rezistență ale turnului Eiffel.
Exemplele ar putea continua, dar ma opresc aici deocamdată. Am scris aceste rînduri, în special pentru tineret cu speranța că pe viitor școlile românești , vor creea ingineri de talie mondială și care vor face să apară din nou o industrie românească puternică și competitivă pe plan mondial.
PETRU Z. DANCI
