Răzvan-Paul Anghel, noul președinte al USR Arad

198 de delegați, reprezentând 60 de filiale din județ și filiala municipală au votat în această duminică, 27 iunie, conducerea județeană a USR PLUS, Comisia de Arbitraj, cea de Cenzori și delegații care vor reprezenta filiala arădeană la Congresul Național al partidului din această toamnă.

La eveniment a fost prezent și europarlamentarul Vlad Botoș, cel care s-a retras în luna ianuarie de la conducerea județeană. Perioada interimatului a fost asigurată de Răzvan Anghel, consilier județean.

La aceste alegeri, primele după fuziunea cu PLUS, au candidat pentru funcția de președinte Răzvan Anghel și Ion Stan. Conducerea aleasă în urma votului este următoarea:

Președinte al Filialei Județene: Răzvan-Paul Anghel

Vicepreședinți:

Adrian Wiener, Vasile Cătană, Ion Roman, Oana-Adina Toma, Florentin Costea, Iulian Dronca, Nicolae Marincei, Maria Carmen Faur

Membri: Vasile Bogdan Postăveanu, Alexandra Maciulschi, Ciprian Vornicu, Sergiu-Răzvan Ferician, Emanuela Tătar Ghiș, Ioana Alina Pop, Codrin Dacian Vlad, Samuel Luca, Adrian Achim, Alexandra Filipaș, Cristian Petru Crișan, Mihaela Camelia Gărdău

Le mulțumesc colegilor din județ și municipiu pentru încrederea acordată prin votul de azi. Doresc să îl felicit pe colegul nostru Ion Stan și pe toți cei care au făcut un pas în față prin candidaturile lor.

Va fi nevoie în continuare de muncă în echipă și de un efort colectiv pentru a putea schimba percepția arădenilor despre clasa politică, dovedind că suntem o alternativă matură și onestă. Avem obiective precise pentru următorul scrutin electoral și dorim să rămânem cât mai aproape de cetățeni, în fiecare comunitate.

De altfel, invităm arădenii să urmărească, în presă sau în mediul online, activitatea colegilor noștri din administrație, să contribuie la viața cetății și – de ce nu- să ni se alăture la www.usr.ro/inscriere“, a declarat Răzvan Anghel, proaspăt ales președinte al filialei județene USR PLUS Arad.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here