Arad Handmade Festival la Consiliul Județean Arad

Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, în colaborare cu Centrul de Turism Arad, organizează un nou târg cu scopul de a promova producătorii arădeni şi de a susţine comercializarea produselor realizate în judeţul nostru, fie că vorbim de industria alimentară, produse agricole sau obiecte artizanale.

„Organizăm acest târg pentru a da prilej tuturor producătorilor arădeni să-și etaleze produsele și, implicit, măiestria cu care le fabrică. Îi invit pe toți arădenii să ne onoreze cu prezența pentru că, vă garantez, au ce vedea. Avem produse locale a căror faimă s-a dus departe, dar avem și produse poate mai puțin cunoscute arădenilor, dar cu care ne mândrim. Vă invităm să vă bucurați de specificul arădean, de un sfârșit de săptămână frumos, și să luați parte la spectacolele din cadrul evenimentului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Arad Handmade Festival, care reunește 50 de expozanți, se va desfășura în perioada 6-7 august, între orele 10.00-22.00, platoul din fața Consiliului Județean Arad, iar producătorii arădeni vin cu oferte variate, de la produse din carne la celebra Pită de Pecica, plăcinte tradiționale, tăiței de casă, băuturi tradiționale – vinuri și bere locale – etc.

Nu vor lipsi, de la acest târg, florile (pitici de gradină, aranjamente florale), produsele hand-made și artizanale (produse artizanale din piele, bijuterii, lemn și pictura pe lemn, accesorii), precum și produsele realizate de meșteri populari (piese din lemn, împletituri de nuiele, țesături, pielărie, pălării din paie, turtă dulce).

În ambele zile, între orele 19.00-21.00, pe platoul din fața Consiliului Județean vor avea loc și concerte de muzică populară, susținute de elevi ai Școlii Populare de Arte și Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” Arad.

Program artistic:

Sâmbătă, 6 august, ora 19.00

Adrian Petcu

Eduard Motan

Mădălina Păcurar

Roberta Tomșa

Valeria Ursa

Patricia Petri (Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” Arad)

Duminică, 7 august, ora 19.00

Ansamblul „Florile Mureșului” din Vladimirescu

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here