Consiliul Județean Arad a suplimentat fondurile nerambursabile pentru activităţile nonprofit

Întrucât a existat un număr foarte mare de O.N.G.-uri care și-au depus proiectele în prima sesiune de licitații a anului 2022, iar fondurile au fost insuficiente pentru a acoperi întreaga plajă de solicitări și având în vedere cei doi ani de pandemie, respectiv anul 2020 și anul 2021, când foarte puțini au reușit să respecte condițiile impuse de autorități pentru a desfășura în siguranță evenimentele propuse, Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, lansează o nouă sesiune de licitație publică pentru anul 2022.

„Răspundem astfel dorințelor cetățenilor de a participa la cât mai multe evenimente și activități cultural-educativ-recreative, prin intermediul atâtor asociații și fundații locale dornice de afirmare. Menționăm că aceste arii tematice ale culturii, educaţiei, sănătății, tineretului, sportului, turismului şi protecției mediului, acoperă un spectru larg de activităţi pentru solicitanţii fondurilor publice” – a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte la Consiliul Județean Arad.

Luând în considerare cele menţionate anterior, Consiliul Județean Arad a aprobat împărțirea fondurilor necesare pentru finanţările nerambursabile destinate activităţilor nonprofit de interes general pentru anul 2022 – Sesiunea a II-a, pentru toate cele șase arii tematice/direcţii care au beneficiat de finanțare și în cadrul Sesiunii I, după cum urmează: Educație și sănătate, Promovarea sportului de performanță, Producții editoriale, Tineret, Turism și protecția mediului și Cultură tradițională.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here