JUDECĂTORI 2
Înainte ca generația care fusese îndrumată de Iosua să fi murit, idolatria a făcut progrese prea slabe; dar părinții pregătiseră calea pentru cădere. Nesocotirea, de către aceia care intraseră în stăpânirea Canaanului, a restricțiilor puse de Dumnezeu a răspândit o sămânță rea, care a continuat să aducă roade amare în decursul multor generații. Obiceiurile simple le-au adus evreilor sănătate corporală; dar contactul cu păgânii a dus la satisfacerea poftelor și patimilor, a scăzut treptat puterea corporală și a slăbit puterea spirituală și morală.
Prin păcatele lor, izraeliții s-au despărțit de Dumnezeu; puterea Lui s-a retras de la ei și nu s-au mai putut împotrivi vrăjmașilor lor. În felul acesta, au ajuns supuși chiar popoarelor pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să le supună. “Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din țara Egiptului”, “și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie”. “L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor”. (Judecători 2, 12; Psalmii 78, 52.58.) Cu toate acestea, El nu și-a părăsit poporul cu desăvârșire.
Totdeauna au mai fost câțiva care I-au rămas credincioși lui Dumnezeu și, din timp în timp, Domnul a ridicat bărbați viteji și conștiincioși care au desființat idolatria și au scăpat poporul de vrăjmași. Dar, după moartea eliberatorului, imediat după ce nu se mai aflau sub autoritatea lui, ei se întorceau din nou la idolii lor. Și astfel, istoria căderii și pedepsirii, a mărturisirii și eliberării s-a repetat fără încetare. PP 545
Abel Iștoc, pastor Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
