Sunt alături (n.n. azi 26.08.2022), de marea legendă a fotbalului arădean, Silviu Iorgulescu, care a scris pagini deosebite la UTA și la nivel național. Cu un mare succes în ultimii ani în Ungaria, ca antrenor al echipei Elore Bekecsaba, unde a promovat echipa până în Liga 1, având rezulate deosebite în campionatul maghiar.
La draga noastră echipă de fotbal UTA, domnia sa a cunoscut marea performanță, care a culminat cu prezența, în calitate de portar, în echipa națională a României.
Domnia sa, stimabilul domn și respectat de toți arădenii, dl. Silviu Iorgulescu, a avut amabilitatea să îmi relateze: Am cucerit inimile arădenilor prin stilul meu spectaculos și cu siguranța pe care o transmiteam echipei UTA, din poartă. Ceea ce mi-a rămas în minte și în inimă, până azi, este faptul că la intrarea pe teren, galeria scanda: Iorgulescu al nostru e, cel mai bun din RSR!.
Pentru echipa națională a României, am apărat – poarta – contra echipelor: Bazilia, Argentina, Grecia, Danemarca, Polonia, Germania, unde am fost titular. În total, am fost selecționat în lotul național de 20 de ori, contra unor mari jucători, de exemplu: Mario Kempes, Causio, Bettega, Zoff, Jair, Rivelino, Clodoaldo, Jarzinho, Brindisi, Gentile, Altafini, Sciria, Tomaseweski, Deyna, Lato și mulții alții.
Am mai fost rezervă în 13 jocuri ale echipei naționale, de cele mai multe ori alături de prietenul meu Rică Răducanu. Am avut onoarea să fiu coleg, la echipa națională, cu mari fotbaliști români: Dinu, Iordănescu, Dumitrache, Boloni, Sameș, Dorbrin. Cei mai repreprezentativi pentru mine.
- Ce v-a plăcut în fotbal?
- Fotbalul, dacă se poate spune așa, a fost viața mea, visurile și împlinirile mele. În plus, când jucai în fața tribunelor arhipline, în care nu te înjura nimeni și nu se iscau scandaluri în tribună, îți crea o senzație de bucurie, de a fi acolo și de a încerca în fiecare moment să fii mai bun. Totul, pentru atmosfera pe care o crea fotbalul și pentru fiecare participant în parte, fie că erai fotbalist, sau spectator. Fotbalul m-a ajutat în viață din toate punctele de vedere pentru care îi sunt recunoscător.
- Ce aminitiri de neuitat ne puteți spune?
- De bine sau de rău? De rău ar fi accidentele care le-am avut în cariera mea și conflictele inevitabile cu mulți dintre cei care erau la conducerea fotbalului. De bine, pot să spun foarte multe. Cel mai important, ar fi faptul că am fost prezent în echipa națională a României, am ascultat imnul României, la mijlocul terenului cu lacrimi în ochi (la aceea vreme nu se obișnuia ca jucătorii să intoneze imnul național), lucru care reprezintă o mare onoare pentru orice fotbalist. Sună cam patetic, dar acesta este adevărul. Zic, eu!.
- Ați avut foarte multe realizări sportive de-a lungul carierei d-voastră. Vă rog să ne spuneți câteva persoane care v-au ajutat să deveniți o emblemă națională
- Aș avea multe să vă răspund la această întrebare. Recunoștința mea pentru foștii mei antrenori, care m-au ajutat și propulsat la nivelul cel mai înalt al carierei mele, se îndreaptă spre: Ștefan Stănculescu – primul meu antrenor la Dinamo, Petrică Rădulescu, Paul Popescu, Liviu Coman și în mod special, prietenului meu Emanuel Gherghel și Clubului UTA.
- Vă vor să transmiteți un mesaj iubitorilor de fotbal din Arad.
- Brandul UTA nu va muri niciodată, atâta timp cât nu ne vom uita trecutul. Sunt mândru că există un nou stadion, că echipa joacă în prima ligă, dar mă doare când citesc pe net disensiunile care există între suporteri și conducerea clubului, precum și faptul că, în actuala formație se regăsesc puțini jucători români, iar arădeni nu știu dacă mai există, jucători crescuți de UTA.
- V-ați întoarce să antrenați UTA?
- Nu aș refuza, deoarece a antrena UTA, a fost pentru mine dintotdeauna o mare onoare, dar ceea ce întâmplă în fotbalul românesc, la ora actuală, nu se mai potrivește cu filosofia și caracterul meu. Din păcate, fotbalul românesc a ajuns doar o afacere coordonată de oameni cu bani, care doresc să facă doar bani și imaginie proprie. Suntem ceea ce iubim, așa cum spunea Nichita Stănescu. Unde dragoste nu e, nimic nu e. Haide UTA!
- Daniel Albu
