„Facem mai mult”

Sub auspiciile Comisiei pentru sănătate publică din Senat, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a organizat marți, 17 decembrie, la Palatul Parlamentului, o masă rotundă intitulată „Facem mai mult”, cu scopul semnării unui Acord legat de inițierea unui program național de screening pentru cancerul mamar.
Obiectivul programului de screening este testarea, o dată la doi ani, a tuturor femeilor din România cu vârste între 50 și 69 de ani, în vederea depistării precoce a cancerului mamar. Textul acordului menționează faptul că Legea bugetului de stat va asigura finanțarea respectivului program, fie printr-un buget multianual, fie printr-un buget anual.
„Sper ca anul 2020 să fie un an în care vom face un pas înainte în direcția implementării unui program de screening și ne angajăm să asigurăm toate cele necesare, astfel încât să nu ajungem la finele anului la aceleași discuții sterile la care asistăm de vreo 7 ani. Pentru că avem tot timpul în atenție problema majoră cu care ne confruntăm, și anume sustenabilitatea pe termen mediu a sistemului sanitar, subscriem cu toată convingerea pentru implementarea oricărui program care își propune diagnosticarea în stadiu incipient al oricărui tip de cancer, cu atât mai mult cu cât noi ne-am angajat, ca țară, să asigurăm un acces cât mai larg la asistență medicală”, a declarat Laszlo Attila, președintele Comisiei de sănătate publică din Senat, în debutul reuniunii care a reunit, în jurul unei mese rotunde, alături de senatorii și deputații din comisiile parlamentare de specialitate, factorii responsabili din Ministerul sănătății și Casa Națională de  Asigurări de Sănătate.
La baza inițiativei parafate în marja dezbaterii pe tema cancerului mamar stau statisticile oficialităților române, conform cărora, în România, cancerul de sân este pe primul loc în rândul afecțiunilor maligne la femei iar țara noastră este penultima țară din Uniunea Europeană fără un program național care să asigure screening-ul și depistarea precoce a cancerului de sân.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here