DRAGOBETE, SĂRBĂTOAREA CARE ÎNGEMĂNEAZĂ ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL

Cu rădăcini vechi în tradiția românească, ziua de 24 februarie este numită în popor Dragobetele. Mai purta denumirea de Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic care aduce iubirea în casă și în suflet. În esență, este o sărbătoare care îngemănează începutul şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînviorării naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti, întrucât începe Postul Sfânt al Paştelui.

Despre etimologia cuvântului Dragobete s-a scris foarte mult, fiind dezbătută de către etnologi și filologi, care formulează explicații diferite privind originea sa. Unii cercetători asociază proveniența denumirii Dragobete cu „Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, sărbătoare în calendarul creștin ortodox la data de 24 februarie. Mulți specia­liști, însă, cred că s-a ajuns la această formă populară, cel mai probabil, prin confuzii paronimice, confundarea cu un cuvânt asemănător ca formă, dar cu înțeles diferit. În slavă, denumirea este Glavo-Obretenia. 

Etnografii includ Dragobetele în categoria sărbătorilor populare ale lunii martie, ce fac parte din cultul fertilității. În mitologie, acesta era un zeu pastoral câmpenesc, codrean, imaginat ca un tânăr frumos, puternic și bun, inspirator al fiorului iubirii sincere. În esenţă, Dragobetele îngemănează începutul şi sfârşitul. Începutul unui nou anotimp şi al reînviorării naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti, întrucât începe Postul Sfânt al Paştelui. 

Obiceiuri vechi

Cu timpul, sărbătoarea s-a estompat în toate zonele țării. Cu toatea acestea, bătrânii de la sat își amintesc de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua lui Dragobete, se primeneau în haine curate, de sărbătoare, și porneau cu voie bună spre pădure, să culeagă ghiocei, viorele, toporași, pentru a le așeza la icoane. Tot în această zi, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Se credea că cine participă la această sărbătoare este ferit de boli tot anul, mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat. Aceștia din urmă erau obligați să aibă grijă de animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. De Dragobete nu se sacrificau sub nici o formă animale, pentru a nu se strica rostul împerecherilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările își aleg perechea pe viață și se urnesc în construirea cuiburilor.

Cât privește relațiile între oameni, de Dragobete bărbații nu aveau voie să necăjească femeile și nici să se angajeze în gâlcevi, pentru că altfel vor avea o primăvară cu ghinion și un an neprielnic. Atât băieții, cât și fetele aveau datoria de a se veseli de Dragobete, pentru a avea parte de iubire tot anul, și nu era permis plânsul. Se credea că lacrimile care curg de Dragobete sunt aducătoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma. 

În această zi nu se muncește, lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise. Este permisă însă curățenia, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime. Dragobetele este considerat unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Pentru omul arhaic, sărbătoarea reprezenta începutul primăverii, ziua când natura se trezește, păsările își caută cuiburi, iar omul participă și el la bucuria reînviorării naturii.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here