Coronavirus, în comunele judeţului Arad! Primarii se descurcă cum pot în lupta cu COVID 19 din donaţii şi fonduri locale

„Consiliul Judeţean Arad nu poate ajuta primăriile în lupta cu COVID 19 pentru că nu există cadrul legal”, spune Iustin Cionca, preşedintele CJA

Primarii din judeţul Arad sunt pe baricade în lupta cu virusul COVID 19 şi gestionează cum pot mai bine problemele identificate, chiar dacă nimeni nu le vine în ajutor, în sensul de a primii măşti, viziere, sau alte produse de la Guvern sau Consiliul Judeţean Arad. Edilii din judeţul Arad  se bazează pe donaţii şi fondurile proprii ale Primăriei. 

I-am întrebat pe mai mulţi primari, care este situaţia privind cetăţenii infectaţi cu virusul necruţător, dacă au persoane în izolare la domiciliu şi cum îi ajută pe cei nevoiaşi.  

De asemenea, mai mulţi primari spun că, nu sunt de acord cu protocolul semnat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI, deoarece forţele de ordine trebuie să stea la datorie, în noaptea învierii şi nu să ducă „lumină” oamenilor. Acest lucru poate fi realizat, eventual, de tinerii din comună, voluntari, care să ducă acasă „lumina” celor doritori.

O altă problemă evidenţiată de primari a fost cerinţa guvernanţilor de a identifica persoanele de peste 65 de ani din comună şi transmiterea adreselor şi a numerelor de telefon ale acestora către instituţiile statului (specificăm faptul că, după 24 de ore această solicitare a fost anulată).  

Iată ce ne-au declarat primarii din judeţul Arad:    

„Mulţumesc, poliţiei, medicilor de familie şi comercianţilor, care ajută populaţia comunei Şepreuş în combaterea pandemiei COVID 19”            

Ioan Pintean, primarul comunei Şepreuş: „Avem o persoană cu COVID-19 care a fost transportată la spital, iar familia lui, în număr 10 persoane, sunt  la izolare şi o asistentă depistată cu testul rapid, dar încă nu au venit cei de la DSP. Pentru noaptea de înviere, avem o echipă de tineri voluntari, care vor împărți Lumina Sfântă. Avem 400 de persoane, peste 65 de ani, dintre care 14 persoane, care nu au aparținători. Am luat legătura cu toți şi îi ajutăm cu transportul medicamentelor şi celor necesare. Avem și cazuri, unde trimitem şi mâncare din donațiile primăriei. Ne implicăm serios. Sunt lucruri care trebuie spuse! Din suma 10.000 de lei, bani de urgență din Primărie, prin Comitetul Local de Urgenţă, s-au achiziţionat măşti, s-a dezinfectat zona centrală, magazine alimentare, parcurile, platoul din fața primăriei şi cel de la staţia Peco. Avem o firmă – SC AGRO BANAT SRL, care ne-a oferit o sponsorizare de 1000 de măşti şi 1000 perechi de mănuşi, care vor ajunge, în comuna noastră, săptămâna viitoare, cărora le mulţumim pentru acest ajutor. Mulţumesc, de asemenea, poliţiei, medicilor de familie şi comercianţilor, care ajută populaţia comunei Şepreuş în combaterea pandemiei COVID 19”.

„Autoritatea privind administrarea poliției ar trebui dată primarului”

Cornel Popa, primarul comunei Hăşmaş: „Avem în jur de 150 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, dar cererea făcută de către Guvern de a avea o listă cu numerele lor de telefon este o prostie, unii dintre ei nici măcar nu au telefon. Autoritatea privind administrarea poliției ar trebui dată primarului. Să lase poliția în localitățile noastre. De când cu acest virus au fost repartizate mașinile de poliție rurale către alte obiective, iar acest lucru nu e un lucru favorabil comunei. Să lase poliția în localitățile noastre. Vin din când în când, își fac traseul și pleacă. Solicităm ca poliţiile din comune să fie pe teritoriile comunelor. Mai exact, să fie pe baricade în comună. Sunt zile în care nu vin deloc. Am cerut și prefectului ca mașinile să rămână în comună”.

„Asociația „Ion Țiriac” ne-a ajutat cu donații”

Letiţia Stoian, primarul comunei Semlac: „Noi, am împărțit din casă în casă în funcție de numărul de locuitori, pentru fiecare major o mască refolosibilă, care se poate spăla şi călca. În total au fost împărţite 2500 de măști. Am avut 48 de izolaţi veniți din Germania, Austria, cetățeni de toate naționalitățile. Avem în jur de 136 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, dintre care 23 cu nevoi speciale, cărora le-am dus pachete cu alimente. Am trimis la toți pensionarii câte o mască și le-am pus la dispoziție un număr de telefon de unde își pot comanda alimente de la cele patru magazine din comună. Se face comanda dimineața, iar după masă primesc alimentele, fără comision. Asociația „Ion Țiriac” ne-a ajutat cu donații. Am primit ajutoare, constând din făină, zahăr, ulei, conserve, cartofi. Nu ne putem lăsa oamenii chiar acum când au nevoie”.

„Deocamdată ne-a ferit Dumnezeu!”

Mihaela Banci, primarul comunei Hălmăgel: „Deocamdată ne-a ferit Dumnezeu şi nu avem nici un caz provocat de pandemia coronavirus. Am responsabil în fiecare sat. Avem 375 persoane care au peste 65 de ani şi 90 de persoane, care nu au pe nimeni”.

Ioan Marinel, primarul comunei Igneşti: „Avem 180 de persoane cu vârsta mai mare de 65 de ani, dintre care doar patru persoane nu au aparținători și pe care îi aprovizionăm cu alimente, medicamente și strictul necesar. De poliție suntem mulțumiți, nu avem ce reproșa, își fac rondul”.

Atila Papp, primarul comunei Iratoşu: „Au avut identificaţi, avem statistica şi pentru cei care au nevoie de ajutor. Poliția se ocupă, la noi nu au fost probleme cu lipsa echipajelor de poliție și patrularea acestora. Din păcate au dat şi amenzi, dar sunt foarte mulţi care nu iau în serios problema. Colaborarea este perfectă între primărie şi poliţie”.

„Avem 170 de persoane în carantină din judeţ la Hotelul „Codru Moma”

Ioan Nuţu Herbei, primarul comunei Moneasa: „30% din 957 de persoane au vârsta peste 65 de ani. Avem 170 de persoane în carantină din judeţ la Hotelul „Codru Moma”. Din păcate nu sunt verificaţi de nimeni. Nu se asigură nimic. Am cerut un medic de la DSP şi nu a venit nimeni. Toate persoanele aflate în carantină sunt din județ, nici una nu este din Moneasa. Sunt păziţi de doi jandarmi. Sunt doi şi trei într-o cameră şi nu sunt testaţi. Eu nu mai înţeleg nimic. A venit un autocar cu numere de Bucureşti cu o persoană pe care a lăsat-o la Hotelul „Codru Moma”.

„Susținem cetățenii și îi ajutăm cum putem. 10 familii sunt în izolare”

Petru Răuţ, primarul comunei Olari: „Avem peste 300 de persoane care au depășit vârsta de 65 de ani, șapte dintre ei nu au pe nimeni și au nevoie de ajutor. Cinci sunt din Sintea Mică şi doi din Olari. În legătură cu persoane infectate, la noi nu au fost cazuri. Am avut în izolare însă, 10 familii care au venit din zone roșii, majoritatea din Germania, Olanda sau Marea Britanie. Momentan avem în izolare o singură persoană, de la Leoni, care trebuie să mai stea câteva zile. Noi, ca Primărie, susținem cetățenii și îi ajutăm cum putem. Zilele trecute am distribuit în Sintea Mică, din casă în casă, două măşti de persoană care se pot refolosii după ce sunt dezinfectate. În achiziționarea măștilor am colaborat cu firmă din Ineu, de unde am achiziţionat măşti cu 4 lei bucata”.

Păuliş: „2 peroane cu Covid 19, 14 peroane în carantină, iar 32 în izolare” 

Ioan Turcin, primarul comunei Păuliș: „Avem în comună peste 400 de persoane cu vârsta peste 65 de ani. După investigațiile noastre, toate persoanele au aparținători, nu a fost solicitat ajutorul Primăriei până acum. Au membrii familiei care îi întrețin și care se ocupă de ei, pe alții îi mai ajută vecinii. În carantină sunt 14 persoane venite din Marea Britanie, iar în izolare sunt în jur de 32 de persoane. O familie de rromi din Sâmbăteni a venit din Marea Britanie se află în carantină la Arad. În Păuliș avem 2 persoane confirmate cu Covid 19, una este la spital la Arad şi una în Păuliş. Este supravegheată, iar procedurile sunt respectate întocmai. Este cadru medical la un centru de permanență și recuperare bătrâni la Sâmbăteni. Noi avem o colaborare foarte bună cu poliţia națională pe care doresc să îi felicit. De asemenea, doresc să felicit și medicii de familie pentru munca depusă în această perioadă”.

„Şeful de post este în concediu!”

Viorel Groza, primarul comunei Pleșcuța: „Am avut 4 persoane izolate, dar nici una în carantină. Avem în Pleșcuța aproximativ 400 de persoane peste 65 de ani. Am avut două cazuri care ne-au cerut ajutorul pentru medicamente, pentru care am fost să le achiziționăm medicamentația necesară și le-am livrat-o la domiciliu. Poliția națională are un program de patrulă de la 8-4. Am șef de post care este momentan în concediu, pentru că i-a născut soţia, dar ajutorul de şef de post este în comună. Avem noroc că este zona liniștită si nu avem cazuri de infracțiuni zilnice, doar răzlețe. Avem doi polițiști la șapte sate. Eu îmi gestionez foarte bine comuna cu, sau fără ajutorul poliției naționale. În caz unei probleme m-au ajutat si susținut. Este foarte greu să acoperi o zonă atât de mare. Pentru persoanele peste 65 de ani, Paștele se va distribui la domiciliu de voluntari”.

„Avem un caz de infectare cu COVID-19, este internat la Arad”

Ioan Vodicean, primarul Comunei Săvârșin: „Avem un caz de infectare cu COVID-19, e internat la Arad, are o evoluție favorabilă, așteptăm să primească al treilea rezultat negativ și să fie externat. Nu se știe de unde a contactat virusul. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani. În Săvârșin avem 650 de persoane de peste 65 de ani, dintre care 40 cu nevoi și care nu au aparținători. S-a cumpărat alimente din bugetul local – 500 de lei de persoană, 20.000 de lei în total. Noi avem poliție rurală, avem și trupă de jandarmi. Eu, ca şi primar nu pot impune unui poliţist să acţioneze în sprijinul legii. E o tâmpenie sa treacă poliția națională în subordinea primarilor”.

Cristian Branc, primarul comunei Seleuş: „Nu avem în carantină, am avut 17 izolaţi”.

Valentin Erdos, primarul comunei Sintea Mare: Avem în izolare 3 familii, în jur de 10 persoane. Sunt persoane care vin din zona roșie. Au domiciliu în Sintea Mare și au ales să fie izolați la domiciliu aici. Nu prezintă niciun simptom. Primim lista cu adrese a persoanelor care se întorc în țară, număr de transport, mijlocul de transport cu care au venit. Sunt și persoane de etnie rromă. Nu am avut probleme până acum. Cât despre poliția națională, important e să avem permanență. Permanența se face 4 ore ziua, iar pe timp de noapte intervine secția de poliție Chișineu Criș, care ajung repede şi intervin în 5-10 minute”.

10 persoane cu vârste peste 65 de ani care necesită ajutorul nostru

Jura Dimitrie, primarul comunei Socodor: „Nu avem oameni în carantină, sau izolați. Am avut 14-15 persoane persoane care au stat în izolare cele 14 zile. Avem 10 persoane cu vârste peste 65 de ani care necesită ajutorul nostru. Le am cumpărat alimente, le-am livrat la domiciliu și am asigurat transport pentru medicamente”.

Duţu Căprar, primarul comunei Şicula: „Avem măști din banii primăriei, am împărţit la fiecare cetăţean”.

„… rromilor „le-au tremurat izmenele”

Florin-Liviu Dema, primarul comunei Şimand: „La momentul actual, în Șimand nu sunt persoane aflate în izolare. Avem 19 persoane cu vârste de peste 65 de ani cu nevoie de asistență din partea primăriei. Persoane peste 65 de ani sunt multe, aproximativ 250 numere de casă. Probleme nu am avut la Șimand. Șeful de post i-a verificat pe cei din izolare dacă sunt acasă. Am fost solicitați și să ducem alimente. Cu măștile trebuie să așteptăm până se onorează comanda. Noi am cumpărat cu 5 lei, la farmacie se găseşte la 6 lei. În loc să fim solidari, toată lumea profită de situație. În proporţie de 30-40 % dintre cei plecaţi în străinătate au venit în România, dar majoritatea au rămas în străinătate. Iohannis a luat o măsură bună să prelungească cu încă o luna de zile ordonanţa de urgență. În comparație cu alte țări suntem bine. Șeful de post a fost prezent tot timpul. În cartierul de rromi e mai dificil pentru că nu ascultă. Degeaba li se spune să intre în case, nu ascultă. Săptămâna trecută, au venit mai multe echipaje din Arad, iar rromilor „le-au tremurat izmenele”.

„Avem două cazuri confirmate cu infecție COVID-19”

Florin Farcaşiu, primarul comunei Târnova: „Avem două cazuri confirmate cu infecție COVID-19 care sunt internate în Arad la spitalul de boli infecțioase din Grădiște. Avem 30 de persoane izolate la domiciliu, iar în carantină avem câteva situații din zonele roșii. Avem 300 de persoane vârstnice care locuiesc singure, dar nu toate au nevoie de ajutor, se pot deplasa. Noi îi ajutam cu măști, cu dezinfectant. Prioritatea distribuirilor de produse sanitare au fost cei peste 65 de ani, am distribuit peste 2500 de măşti acordate în prima tranșă. La tranșa următoare, am distribuit celor de pe șantier, iar mai apoi în magazinele alimentare. Mai avem încă pe stoc. Avem voluntari, care au distribuit ramuri de salcie împreună cu măști”.

„Am distribuit aproximativ 2000 de măști din donații”

Ioan Negrei, primarul comunei Vinga: În izolare nu avem nici o persoană. Avem un centru de voluntari, prin care am distribuit 80 de pachete pentru bătrânii peste 65 de ani și 200 de pachete pentru copii cu probleme sociale, pachete achiziționate din donații publice. Avem pregătite șii declarații și măști. Mai avem 800 de măști. Am distribuit aproximativ 2000 de măști din donații și 1100 de măști achiziționate din banii primăriei. Lumina la fel se va distribui cu ajutorul centrului de voluntari de la Vinga”.

„Nu sunt deloc de acord cu acest acord între BOR şi MAI”

Marian Toader, primarul comunei Zăbrani: „În izolare, avem 7 persoane. Avem și un caz confirmat. Este vorba de o bătrânică de 72 de ani care este internată în Arad. Ca o trecere în revistă a persoanele cu vârste de peste 65 de ani, sunt 38 cărora le asigurăm alimentația, medicamentele, transportul pentru anumite comenzi sau nevoi. Le-am distribuit pâine, zahăr, ulei, din banii primăriei și din donaţii. Am primit 1000 de măști și mănuși achiziționate din banii primăriei și mai urmează să mai primim 2000 de măști. Distribuim și la farmacii pentru persoanele fără posibilități de cumpărare, să le primească gratuit. Pentru împărțitul luminii de paște avem pompierii voluntari. Nu sunt deloc de acord cu acest acord între BOR şi MAI. I-am protejat atâta timp pe bătrâni, iar acum să iasă toți pe stradă să ia lumina…”

„Avem un caz de infecție cu COVID-19”

Doina Petri, primarul comunei Zădăreni: „Avem un caz de infecție cu COVID-19. Este vorba despre o doamnă care a născut la spitalul matern din Arad, iar mai apoi a fost confirmată pozitiv. În izolare avem opt persoane, toate au intrat în contact cu cazul confirmat. Dintre persoanele cu vârste peste 65 de ani doar 4 au nevoie de ajutor pentru livrarea alimentelor, sau a medicamentelor la domiciliu. La două dintre acestea alimentele sunt livrate din partea comunității. Momentan ne dăm silința să identificăm persoanele, care au nevoie de ajutorul nostru. Avem casa de bătrâni pe primul plan. Am achiziționat 2000 de măști, pentru distribuirea în comuna şi 50 de vizete pentru personalul primăriei. Am primit măști și ca donație de la pompieri”.

Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu: Avem o persoană care este acasă în izolare. A venit din străinătate şi a fost descoperită la Spitalul de Urgenţă din Brad. În legătură cu cerinţa de a trimite numărul de telefon a persoanelor de peste 65 de ani, a fost o greşeală. Nu putem afla numere de telefon a 737 de persoane din 11 sate aparţinătoare în 24 de ore”.

Iustin Cionca, preşedintele CJA: „Nu putem ajuta primăriile cu bani sau echipamente, în combaterea pandemiei coronavirus, deoarece nu avem cadrul legal”

Nu în ultimul rând ne-am adresat preşedintelui CJA Arad, Iustin Cionca, pentru a-l întreba cumn poate ajuta CJA, primăriile din judeţul Arad în lupta cu coronavirus. Răspunsul a fost halucinant: „Nu putem ajuta primăriile cu bani sau echipamente, în combaterea pandemiei coronavirus, deoarece nu avem cadrul legal. Fiecare primărie trebuie să aloce, din bani proprii, către sănătate. Este regretabilă această situaţie. Noi, investim doar în sistemul de sănătate. Investim 20 milioane de euro pe lună, pentru salarii, măşti, botoşei, mănuşi, halate, echipanete, aparatură şi trasformarea tuturor spitalelor din Arad în lupta cu COVID 19”.

P.S.

Ceea ce putem noi spune este faptul că primarii gospodari din judeţul Arad au fost şi sunt aproape de oameni atât la bine, cât şi în vremuri de restrişte, atunci când cetăţenii au nevoie de ajutor.

Hristos a Înviat!

Daniel Albu

Anita Almasi

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here