Daniel Albu

Editor in chief

Latest Articles

UVVG se implică în acţiuni umanitare

Mai multe familii nevoiaşe au primit pachete pascale şi rechizite şcolare pentru copii. Expresia „Dar din dar se face...

,,Boxul performanță și sacrificiu,, – campionul Alberto Biro

Mă numesc Alberto Biro și m-am născut în orașul Arad, iar la vîrsta de 3 ani am plecat împreună cu părintii mei...

Alexandru Tiberiu Dekany: Aradul are nevoie de specialiști în industrie dar și de muncitori cu înaltă calificare

Aradul are o veche tradiție industrială. În Arad au funcționat fabrici renumite iar forța de muncă înalt calificată a făcut ca industria...

Dumnezeu să vă odihnească în pace! – domnule Nați

Un prieten foarte bun de-al meu, domnul Nați, care a prierdut, zillele trecute, lupta dintre viață și moarte, îmi spunea, în urmă...

UVVG – 31 de ani de excelenţă

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este opera excepţională a regretatului Preşedinte, Rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean.Înfiinţarea unei instituţii...

Penitenciarul Arad a sărbătorit Sfintele Sărbători de Paști

Odată cu apropierea Sfintelor Sărbători de Paști, Penitenciarul Arad a dorit să marcheze acest eveniment important pentru întreaga creștinătate printr-o serie de...

Victimele violenței domestice vor fi protejate prin dispozitive electronice de monitorizare

România face pași înainte pentru introducerea unor metode moderne de monitorizare a persoanelor, în cadrul procedurilor judiciare.  „Am votat...

Un nou curs de Inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă începe din 20 mai 2021 la Camera de Comerţ Arad

Camera Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează începând cu data de 20 mai 2021, cursul autorizat de Inspector...
Translate »